BizRemote by certSIGN Stiri

eJobs, venituri de 12 milioane de euro

1 feb. 2022 3 min

eJobs, venituri de 12 milioane de euro

Reading Time: 3 minute

Record absolut pe piața de recrutare: eJobs România închide 2021 cu o cifră de afaceri de 12 milioane de euro. Doar în ianuarie 2022 au fost publicate peste 37.000 de joburi noi, cu 61% mai multe față de ianuarie 2021

Anul 2022 a debutat la o intensitate record pentru piața de recrutare. Doar în ianuarie au fost publicate peste 37.000 de joburi pe eJobs.ro, în creștere cu 61% față de ianuarie 2021. De asemenea, se înregistrează o creștere de 29% a ofertei de joburi și față de ianuarie 2020, perioadă încă pre-pandemică și extrem de efervescentă pentru piața muncii.

Domeniile care au scos la bătaie cele mai multe locuri de muncă în ianuarie 2022 au fost Retail, Prestări servicii, Transport/Logistică, Producție, Call-center/BPO și IT&C. Cele mai multe oferte de angajare în ianuarie au venit de la companiile din Capitală, cu peste 16.000 de joburi. Următoarele clasate în topul orașelor cu cea mai generoasă ofertă de muncă sunt Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța și Sibiu. 82% dintre joburile disponibile în ianuarie 2022 au fost full time, 15% part time, în timp ce locurile de muncă în sistem freelance/project based și voluntariat/internship au totalizat 3% din ofertă.

Începutul lui 2022 continuă trendul ascendent resimțit și în 2021. Astfel, eJobs România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 12 milioane de euro, în creștere cu 78% față de 2020. De asemenea, liderul pieței de recrutare a înregistrat o creștere de 20% și față de 2019, primul an în care cifra de afaceri a depășit valoarea de 10M euro, o premieră pe piața românească. Totodată, ianuarie 2022 este cea mai bună lună din istoria de peste 22 de ani a eJobs România din punctul de vedere al veniturilor și prima în care s-a depășit numărul de peste 1.000 de companii noi într-o singură lună, 89% dintre acestea fiind IMM-uri.

Bogdan Badea CEO eJobs

„Anul trecut a fost unul extrem de prolific pentru industrie, deci și pentru noi. În 2021, eJobs și-a crescut și cota de piață, ajungând să dețină peste 60% din piața locală de recrutare online. 2022 a debutat și el la cote istorice. Putem spune cu certitudine că ne aflăm în fața unuia dintre cei mai efervescenți ani de pe piața muncii din România. Deși am avut o creștere fabuloasă a cifrei de afaceri anul trecut, de 78%, avem semne incredibil de optimiste din piață și pentru anul acesta. Pentru 2022, țintim o creștere de 20% a cifrei de afaceri”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

O altă creștere semnificativă în luna ianuarie a acestui an se constată și în ceea ce privește numărul joburilor remote. Astfel, din totalul locurilor de muncă noi disponibile în ianuarie pe eJobs.ro, 9,4% au fost remote, în creștere față de perioada similară a anului trecut, când reprezentau doar 4,2%. În același timp, procentul aplicărilor pentru joburile remote în ianuarie 2022 a fost de 11,7%. Acest lucru marchează o nouă premieră: cea mai mică diferență procentuală între cererea și oferta de joburi remote – până acum procentul aplicărilor pentru joburile remote, de la lună la lună, era aproape dublu față de oferta de joburi; acum acestea sunt mult mai aproape de echilibru.

„În ceea ce privește numărul de aplicări, observăm și aici o revenire la nivelul pre-pandemic. Am închis luna ianuarie 2022 cu 1 milion de aplicări, în scădere față de anul trecut, dar totuși peste ianuarie 2020, când încă nu izbucnise pandemia. E absolut clar că lupta pentru talente se adâncește tot mai mult, că nu mai sunt suficiente instrumentele clasice de recrutare și vom vedea tot mai multe companii care apelează la recrutare inteligentă și campanii complexe de recrutare pentru a atrage candidații. Totodată, e din ce în ce mai clar că, deși salariul și beneficiile extrasalariale rămân principalul criteriu care determină românii să-și schimbe jobul, acestea nu mai constituie un diferențiator, căci vom vedea creșteri salariale pe aproape toate domeniile și industriile în acest an. E nevoie de orientare mult mai clară către candidat, de campanii complexe și complete de employer branding”, mai spune Bogdan Badea.

Foto: © Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: