Stiri

Este liberă circulația de Paști, dar nu sunt permise petrecerile. Nici măcar acasă

Reading Time: 2 minute

Prefectul Capitalei este cateogric în privința restricțiilor de Paști. Este permisă deplasare către Biserică, dar nu sunt permise celelalte activități de recreere. Asta chiar dacă restricțiile s-au relaxat în București și s-au redeschis sălile de sport.

Petrecerile nu sunt permise

Potrivit prefectului Alin Stoica „Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe. Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe”, a adăugat prefectul, la Digi 24.

„Cel mai bine ar fi să limităm numărul de persoane cu care ne întâlnim”, a recomandat oficialul.

Nu mai mult de 10 persoane la masa de Paști

Prin urmare, sfatul prefectului este ca dacă chemăm pe cineva la masă de Paști, să nu fie mai mult de 10 persoane. „V-am spus, ancora este acel număr de persoane cu care putem să facem în general activități sociale în aer liber”, a explicat oficialul.

Întrebat dacă îi încurajează pe oameni să sune, dacă aud petreceri la vecini, prefectul a răspuns: „N-o să încurajăm neapărat partea asta de delațiune, dar evident că dacă vor fi descoperite astfel de lucruri, vor fi sancționate. (…) Poliția, evident, va interveni. Dacă este chemată pentru petrecere, zgomot, muzică, poliția poate să intervină cu siguranță”, a menționat prefectul Alin Stoica.

Putem să mergem la orice Biserică la slujbă

Prefectul Alin Stoica a recomandat, celor care vor să meargă în noaptea de Înviere la slujbă să se deplaseze la un lăcaș de cult apropiat de domiciliu și să știe că există o serie de măsuri. Astfel, în biserică trebuie să păstreze o distanță de 2 metri și să respecte măsurile de protecție sanitară. Lumânările vor fi vândute în afara lăcașului de cult. Circulația este permisă doar pentru a participa la slujbă, în noaptea de Înviere, după care se revine la carantina de noapte, a reamitit prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Cristi Dorombach

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

17 ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

2 zile ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

2 zile ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

2 zile ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

2 zile ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

2 zile ago