Companii

Eturia se extinde în zona de vest a țării

Reading Time: 2 minute

Agenția de turism Eturia își extinde serviciile și deschide un nou sediu la Cluj, prin intermediul căruia intenționează să ofere pachete de vacanțe în destinații exotice, cu plecare din Cluj, dar și consultanță dedicată clienților din această regiune. Conform evoluției cererilor de vacanțe în destinații exotice, reprezentanții Eturia estimează că, în următorii trei ani, aproximativ o treime din business va proveni din zona de vest a României.

În cei nouă ani de activitate, Eturia a vândut peste 11.000 de pachete de vacanță personalizate și a trimis peste 15.000 de clienți în destinații exotice, dintre care mai mult de 75% au rămas clienți fideli ai agenției, arată agenția, într-un comunicat de presă. Repartizarea geografică a cifrei de afaceri arată un număr în creștere al turiștilor din vestul țării, de la un procent de 4% din totalul rezervărilor din anul 2010, la un procent de 16%, în prezent. 

În urma progresului business-ului, raportat la regiunea de vest a țării, și a previziunilor privind tendințele de consum ale turiștilor români, Eturia apreciază o creștere continuă în marile orașe din această zonă, dar și din restul țării.

„Avem clienți din toate regiunile țării și ne bucurăm să observăm o creștere a cererii de vacanțe exotice de la turiștii din afara Bucureștiului”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar al agenției de turism Eturia.

În prezent, agenția de turism Eturia le oferă consultanță clienților săi și pune la dispoziția acestora pachete de vacanță în destinații exotice, prin intermediul celor patru sedii din țară – două dintre acestea se află la București, unul este la Piatra Neamț, iar cel mai nou s-a deschis de curând la Cluj, ca urmare a solicitărilor numeroase din regiune.

„Pentru că regiunea Moldovei este acoperită foarte bine de biroul nostru din Piatra Neamț, ne-am propus să venim cu același gen de abordare personalizată și pentru clienții din Cluj. Prin colegii noștri de acolo, ne dorim să le oferim consiliere turistică la sediul agenției noastre, nu doar prin email și telefon, cum era posibil până acum, și, în plus, ne dorim să conturăm pachete cu plecare din Cluj, special pentru ei”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar Eturia.

Eturia oferă trei tipuri de vacanțe în destinații exotice: vacanțe personalizate pentru turiștii cu bugete medii de vacanță, vacanțe cu plecări predefinite, create pe principiul celui mai bun tarif, și vacanțe de lux, pentru clienții care doresc destinații deosebite. La ora actuală, ofertele Eturia includ 120 de destinații din întreaga lume, cele mai solicitate fiind Republica Dominicană, Cuba, Mexic și Maldive.

Oana Voinea

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

15 ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

2 zile ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

2 zile ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

2 zile ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

2 zile ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

2 zile ago