Finanțe Stiri

Eurolife FFH și Stem Sure lansează asigurarea care acoperă cheltuielile cu tratarea autismului prin transplant de celule stem

29 apr. 2022 3 min

Eurolife FFH și Stem Sure lansează asigurarea care acoperă cheltuielile cu tratarea autismului prin transplant de celule stem

Reading Time: 3 minute

Eurolife FFH în parteneriat cu Stem Sure, companie de servicii medicale din domeniul recoltării, procesării și stocării de celule stem, lansează prima asigurare din România care acoperă costurile aferente unui potențial transplant de celule stem la copii pentru tratarea autismului.

STEMCare Autism este un produs co-branded dezvoltat de Eurolife FFH în colaborare cu Stem Sure și INK – Broker de Asigurare, și este o inovație atât pe segmentul asigurărilor, cât și pentru industria recoltării de celule stem.

Noul produs de asigurare acoperă costurile aferente unei eventuale proceduri de tratare a autismului cu celule stem la copii, în limita sumei de 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 Euro).

Asigurarea poate fi încheiată pentru copiii cu vârsta între 0-1,6 luni, prima anuală fiind de 110 lei, prin intermediul companiei Stem Sure.

Potrivit specialiștilor din domeniu, celulele stem recoltate la naștere prezintă potențialul necesar pentru tratarea autismului, intervenție care se poate efectua inclusiv în România. Tratamentul constă în administrarea unei singure perfuzii, similar unei transfuzii de sânge. În România, costurile asociate procedurii sunt echivalentul a 6.000 de Euro, sumă ce poate fi acoperită integral acum prin asigurarea STEMCare Autism.

„STEMCare Autism reprezintă un produs de asigurare revoluționar. Și ne bucurăm că împreună cu partenerii de la Stem Sure putem arăta că asigurările sunt produse utile, care vin în sprijinul oamenilor în momentele cele mai dificile din viață. Pentru Eurolife FFH această lansare reprezintă încă un pas înainte în consolidarea portofoliului de produse complementare, noi pentru piața locală, dezvoltate în colaborare cu companii care își doresc la rândul lor să facă diferența pe segmentul de business în care sunt prezenți, în beneficiul clientului final.”

Anita Nițulescu, CEO Eurolife FFH Asigurări România

Din datele Stem Sure, 95% dintre formularele de cerere de tratament completate de către părinți relevă faptul că în cazul celor mici care au fost diagnosticați cu tulburare din spectrul autist, părinții nu s-au gândit să le recolteze celule stem la naștere poate pentru că s-au temut că nu ar avea banii să urmeze și tratamentul dacă ar fi cazul.

Lansarea acestui tip de asigurare constituie un răspuns responsabil din partea companiilor implicate în domeniu, în contextul în care incidența cazurilor de autism la nivel internațional este în continuă creștere.

În urmă cu șapte ani, Center for Disease Control din Statele Unite (CDC) indica o incidență a autismului de 1 la 78, pentru ca în anul 2020 aceasta să crească la 1 din 59. Potrivit analizelor de specialitate, există premise ca incidența să crească în viitorul apropiat la un nivel de 1 la 44, ceea ce ar însemna că într-o maternitate în care se nasc 220 de copii, 5 dintre aceștia să fie diagnosticați cu o tulburare mai blândă sau mai severă din spectrul autist în următorii 3-7 ani.

Autismul este considerat un spectru de tulburări de dezvoltare neuropsihiatrică, cu o largă paletă de manifestări. Cauzele apariției rămân deocamdată necunoscute. Primele dovezi ale unui potențial tratament cu celule stem pentru această afecțiune au fost documentate în a doua jumătate a deceniului trecut, când profesoara Joanne Kurtzberg de la Duke School of Medicine (SUA) a observat o îmbunătățire a simptomelor specifice autismului în cazul pacienților care beneficiau de transplant cu celule stem recoltate la naștere pentru tratamentul paraliziei cerebrale. Munca profesorului Kurtzberg în domeniul celulelor stem recoltate la naștere a fost extinsă și către alte studii clinice, de această dată dedicate exclusiv tratării autismului cu celule stem tinere. După primele două studii clinice desfășurate pe zeci și sute de copii, în care s-a testat profilul de siguranță și eficacitatea acestui tratament, perfuzarea autologă de celule stem recoltate la naștere în organism a arătat că determină îmbunătățiri ale condiției pacientului în 70% dintre cazuri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: