Evenimente

9 artiști tineri din țară și din străinătate expun la Spațiul The Institute din Combinatul Fondului Plastic la a treia ediție Art In Progress

Reading Time: 3 minute

Expoziția Art In Progress – Velcro Adorables face cunoștință publicului larg cu 9 artiști/e și grupări artistice din domenii foarte diverse, reunite de curatoarea Daniela Custrin, absolventă a Facultății de Litere și a Masteratului la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în prezent asistentă curatoare la Galeria Suprainfinit, dar și parte din proiectul Specula Magazine.

Daniela este câștigătoarea call-ului deschis de The Institute pentru curatorii la început de drum și a fost selectată pentru a-și transforma viziunea artistică în realitate, cu ajutorul echipei DIPLOMA.

„Expoziția Velcro Adorables pornește de la noile categorii estetice propuse de savanta feministă Sianne Ngai (<<cute>>, <<adorable>>, <<interesting>>), care se opun sensurilor binare pozitiv/ negativ și care ne ajută să procesăm și să comunicăm abundența de imagini, tendințele de comodificare, dar și experiența estetică și emoțională în raport cu ele.

De aici, selecția de lucrări a venit intuitiv – am ales lucrări care propun într-un fel sau altul coduri vizuale internet flarf sau cute, însă care se folosesc de o estetică cuprinzătoare pentru a aduce în discuție deseori idei sugestive, nuanțate afectiv. Multe lucrări vorbesc despre spațiul vulnerabil domestic, nostalgie, stadii ale anxietății, fața glossy a capitalismului sau interiorizarea stângăciei”, a punctat Daniela Custrin.

Expoziția reunește lucrări de pictură, fotografie, sculptură, grafică, foto-video, alături de instalații performative. Acestea sunt realizate de 9 artiști/e  locali și internaționali, parte din noua generație de creatori.

Cei mai mulți au un background multicultural și studiază și lucrează atât în România, cât și în străinătate. Numele care vor expune la Art In Progress_3 sunt: Ana Bălan, Matei Dumitriu, Luca Florian, Adela Giurgiu, Ludic Collective, Claudia Moraru, Miruna Nica, Alexandra Satmari și Teodora Tănase.

Art In Progress este un concept umbrelă pentru expoziții multidisciplinare

Conceptul aduce împreună conținut artistic recent, creat în ultimii 5 ani, de către artiști emergenți din domenii diferite:  de la pictură la sculptură, foto-video, grafică, artă textilă, fashion, ceramică, design și arhitectură.

Art In Progress este un demers DIPLOMA și reprezintă o inițiativă prin care The Institute își propune să aducă mai aproape de publicul larg arta, creațiile și lucrările noii generații de creatori români, pe tot parcursul anului și prin formarea unei comunități reprezentative în acest sens.

„Prin Art In Progress, luăm constant pulsul noii generații de artiști și rămânem în contact cu ceea ce arta și creativitatea au mai relevant și mai proaspăt în acest moment. Mă bucur să-i încurajăm, să-i susținem și să-i aducem în fața publicului larg, în contextul în care o tot mai mare parte dintre tinerii artiști români ajung să fie recunoscuți și apreciați mai întâi în afară. Avem nevoie de contexte în care să-i vedem și să-i admirăm și aici, iar Art In Progress este unul dintre ele”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

Expoziția va putea fi vizitată gratuit între 9 iunie și 2 iulie la Spațiul The Institute, din Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculești 29, București), de marți până vineri între orele 16:00 și 20:00 și sâmbăta între 12:00 și 20:00.

Un proiect: DIPLOMA & The Institute

Prezentat de: UniCredit Bank

Susținut de: Art Property Development și Art Property City

Partener: Combinat.ro

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Zeppelin, Zile și Nopți, The Woman, Teen Press

Romanita Oprea

Recent Posts

România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

România este parte a Proiectului European pentru Infrastructura de Date Genomice (GDI), o etapă importantă în consolidarea capacităților țării noastre…

13 ore ago

LYNX Festival îl aduce în România pe Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de natură

Ediția a 2-a a LYNX Festival (4 - 9 iunie) îl aduce în România pe Morten Hilmer, unul dintre cei…

13 ore ago

România va avea un cablu electric ce se va lega cu Azerbaidjanul. A fost semnat un memorandum de înțelegere

În aplicarea Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria privind Parteneriatul Strategic în domeniul Dezvoltării și Transportului Energiei…

14 ore ago

Ștefan Chirițescu, McCann: Brandurile au nevoie de prospețimea unor trenduri noi, dar mai ales de credibilitate și relevanță, ca să poată performa

Cu EFFIE 2024 care bate la poartă, ne gândim parcă și mai mult la importanța strategiei în comunicare. Astfel, Biz…

14 ore ago

PPC România & DDB: Energie pentru rebranding

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, prin care a marcat trecerea la…

15 ore ago

Cosmetic Plant continuă seria de lansări cu două noi game pentru protejarea și îngrijirea pielii în sezonul de vară

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, lansează două noi game destinate protejării și îngrijirii pielii în sezonul…

15 ore ago