Art Encounters by Ploom

FABER: Fabrica de artă

25 iul. 2025 3 min

FABER: Fabrica de artă

Reading Time: 3 minute

FABER, o fostă fabrică cu o istorie de aproape 200 de ani, este unul dintre cele trei spații din Timișoara care au găzduit o parte dintre expozițiile din cadrul celei de-a șasea ediție a „Bienalei Art Encounters by Ploom”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale regionale

Mai bine de 15.000 de vizitatori au trecut pragul celor trei spații expoziționale ale Bienalei Art Encounters 2025 din Timișoara, care a avut loc între 30 mai și 13 iulie 2025. Unul dintre aceste spații este FABER, un centru cultural independent fondat în fosta fabrică Azur, o clădire cu o istorie de peste 180 de ani.

În inima Timișoarei, acolo unde istoria industrială și energia creativă se întâlnesc, FABER devine mai mult decât un spațiu de expunere: devine un simbol al regenerării culturale. În cadrul Bienalei Art Encounters 2025, FABER – susținut de parteneriatul cu Ploom – și-a deschis porțile pentru o nouă conversație despre identitate, granițe și memorie.

AE F1 Dumitrescu David 2

Centrul FABER a fost fondat de un grup de antreprenori care au crezut în potențialul Timișoarei și și-au dorit să contribuie la consolidarea industriei creative din oraș, astfel că în 2017 au decis să achiziționeze hala industrială din complexul Azur și să transforme clădirea într-un centru cultural. Clădirea, care a aparținut încă din anul 1844 fostelor Fabrici Unite de Uleiuri și Săpun și a fost redenumită Fabrica Lumina în 1948, iar ulterior Fabrica Azur, a fost transformată complet după o investiție de 1,2 milioane de euro. 

Iar eforturile celor trei antreprenori nu au fost trecute cu vederea: În cadrul premiilor New European Bauhaus 2020, clădirea FABER s-a numărat printre cei trei finaliști europeni de la categoria „Clădiri renovate în spiritul circularității”, iar doi ani mai târziu, echipa de arhitecți a fost premiată la Bienala de Arhitectură BETA.

Arta de a susține arta

Într-un spațiu unde odinioară pulsa producția industrială, astăzi vibrează conversațiile despre trecut, identitate și apartenență — o transformare susținută cu eleganță de Ploom.

AE F3 Dumitrescu David 5

Cei care au trecut pragul spațiului FABER în timpul Bienalei au putut vedea aici farfuria satelit de trei metri diametru, inscripționată cu mesajul „Doamne, fă-mă cea mai faimoasă, ca să pot scăpa de aici”, o lucrare a artistei Selma Selman. Lucrarea invita publicul la o conversație curajoasă despre granițe, tăceri și ecouri – moduri în care înțelegem trecutul și îl lăsăm să revină, reinterpretat în prezent.

Una dintre artistele care și-au mai expus lucrările la FABER, în cadrul ediției din 2025 a Bienalei Art Encounters by Ploom, este și Zeljka Blaksicć (Gita Blak), o artistă vizuală, cineastă și profesoară, interesată de imaginea în mișcare.

WhatsApp Image 2025 08 12 at 16.13.52

„Colecția”, instalația expusă la FABER de Gita include filme experimentale pe 16 mm, picturi, fotografii și o carte de artist. Nucleul acesteia este filmul „Stitch the Ruin”, care reflectează asupra implicațiilor conceptuale, istorice și sociale ale producției de îmbrăcăminte, concentrându-se pe istoria industriei textile din fosta Iugoslavie.

Alți artiști ale căror opere au mai putut fi admirate în spațiul FABER au fost Lawrence Abu Hamdan, Maja Bajevic, Lorena Cocioni, Alle Dicu, Sinisa Ilic, Loredana Ilie, Joan Jonas, sau Franco Jost.

Tema principală a celei de-a șasea ediție a Bienalei Art Encounters by Ploom a fost „Bounding Histories. Whispering Tales”, iar evenimentul cultural a fost curatoriat de Ana Janevski (MoMA New York) și Tevž Logar (curator independent).  

Art Encounters by Ploom aduce publicul mai aproape de arta care contează, de spațiile care inspiră și de vocile care rescriu narațiuni.â

Acest articol face parte din rubrica „Art Encounters by Ploom”, o inițiativă jurnalistică, sprijinită de Ploom, care își propune să susțină vocile artei contemporane.

Proiectul editorial Biz și Ploom își propune să arate, printr-o serie de interviuri, articole și povești autentice, cum arta are puterea să transforme orașe, comunități și perspective.

PRODUSUL NU ESTE LIPSIT DE RISCURI ȘI CAUZEAZĂ DEPENDENȚĂ. 18+ DESTINAT CONSUMATORILOR ADULȚI EXISTENȚI DE PRODUSE DIN TUTUN ȘI TIGARETE ELECTRONICE

Articole pe aceeași temă: