Finanțe Stiri

Femeile din UE, subreprezentate în funcții de conducere

5 mart. 2021 < 1 min

Femeile din UE, subreprezentate în funcții de conducere

Reading Time: < 1 minut

Deşi femeile reprezintă aproape jumătate din toate persoanele angajate din UE (46%), în cazul funcţiilor de conducere ele sunt subreprezentate, doar 34% dintre femei ocupând astfel de poziţii.

Peste 9,5 milioane de persoane ocupau în trimestrul trei din 2020 o funcţie de conducere în Uniunea Europeană, 6,2 milioane fiind bărbaţi şi 3,3 milioane femei, arată Eurostat, într-un comunicat de presă.

Totuşi, această pondere a crescut gradual, de la mai puţin de 30% în trimestrul doi din 2002, când s-a început publicarea acestor date.

În rândul statelor membre, cea mai ridicată pondere a femeilor în funcţii de conducere se înregistra în trimestrul trei din 2020 în Letonia (45%), Polonia (44%), Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi Suedia (toate cu 42%), Irlanda (38%), Finlanda şi România (ambele cu 37%). La polul opus, aproximativ un sfert dintre femei ocupau o poziţie managerială în Croaţia (24%), Olanda (26%) şi Cipru (27%), arată Oficiul de Statistică al UE.

femei conducere ue eurostat

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: