Fermierii români strâng semnături pentru a-și salva subvențiile de la Uniunea Europeană
Reading Time: < 1 minutAlianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a demarat o amplă acțiune de strângere de semnături pentru salvarea subvențiilor fermierilor din România
AAC se alătură, astfel, inițiativei europene aparținând COPA-COGECA, structură de reprezentare a fermierilor la nivel european, care are drept scop menținerea unui buget separat și echitabil pentru Politica Agricolă Comună în noul exercițiu financiar.
AAC face apel la toate organizațiile profesionale, cooperativele, fermierii români, reprezentanți ai companiilor de agribusiness, oficiali ai statului român, funcționari din instituții agricole naționale/județene și simpli cetățeni, în calitate de consumatori, să semneze petiția europeană prin care se solicită solicită Comisiei Europene să nu submineze Politica Agricolă Comună (PAC) în viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034.
AAC reamintește opiniei publice că, la nivel comunitar, Comisia Europeană intenționează, potrivit declarațiilor oficiale, să includă PAC într-un „fond unic” care ar dilua bugetul agricol și ar reduce capacitatea Uniunii Europene de a susține agricultorii și siguranța alimentară a cetățenilor săi. O astfel de decizie ar fi inacceptabilă, mai ales în contextul geopolitic actual, marcat de instabilitate, crize alimentare și schimbări climatice.
La acest moment, finanțările din PAC reprezintă 21% din venitul mediu al fermierilor europeni și este singura politică comună care garantează securitatea alimentară a UE. De menționat că 40% din bugetul actual este destinat obiectivelor climatice și de mediu.
Completarea durează foarte puțin și se poate face în limba română. Pentru a ne asigura că nu vom avea o surpriză neplăcută la prezentarea propunerii bugetului Cadrului Financiar Multianual pe 16 iulie, AAC face apel la un front comun, o voce unitară la nivelul României și la o mobilizare pentru strângerea unui număr cât mai mare de semnături
Petiția europeană poate fi semnată la acest link
Foto: © Alessio Andrea Balza | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


