FGA a avizat peste 150.000 de cereri de plată ale asigurărilor
Reading Time: 2 minuteFondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a soluționat anul trecut 150.882 cereri de plată, în creștere cu 57% față de 2023, conform raportului anual de activitate pentru anul 2024.
”În cursul anului 2024, Fondul s-a axat pe instrumentarea cererilor de plată, prin mărirea capacității de instrumentare, fiind depuse eforturi susținute pentru creșterea capacității lunare de instrumentare a dosarelor de daună și, implicit, pentru scăderea timpului de soluționare a cererilor de plată, inclusiv pe strategii ce au vizat fluidizarea și simplificarea fluxurilor de instrumentare, în ceea ce privește atât cererile de plată despăgubiri, cât și cele privind restituiri de primă. Spre exemplificare, dacă în cursul anului 2022 au fost soluționate 68.805 cereri de plată, în 2023 au fost soluționate 96.106 cereri de plată, în 2024 au fost soluționate 150.882 cereri de plată, reprezentând un procent de creștere de 119,29% față de 2022, respectiv de 57% față de 2023 cu mențiunea că schema de personal aprobată nu a suferit modificări din martie 2023, fiind menținută la 236 salariați”, se arată în raport.
De asemenea, până la 31 decembrie 2024, FGA a înregistrat un număr de total de 641.800 cereri de plată pentru toate societățile de asigurare în faliment, din care, în urma analizelor efectuate, au rezultat 611.646 cereri unice, iar 30.154 cereri de plată au fost închise/conexate la altele existente, după o verificare prealabilă a acestora, având în vedere transmiterea acelorași solicitări pe mai multe căi de comunicare sau transmiterea unor cereri cu elemente insuficiente instrumentării, pentru care nu au fost complinite lipsurile.
Din totalul cererilor de plată înregistrate până la 31 decembrie 2024, un număr de 502.823 cereri de plată au fost formulate de petenți pentru societățile City Insurance și Euroins.
La 31 decembrie 2024 au fost soluționate 60% din totalul cererilor de plată înregistrate pentru cele două societăți de asigurare în faliment, respectiv 303.112 cereri.
FGA menționează că a efectuat plăți în valoare de 2,6 miliarde lei, pentru creditorii societăților City Insurance și Euroins, din care 1,28 miliarde lei reprezintă plăți aferente anului 2024.
”Așadar o prioritate pentru Fond, în cursul anului 2024, a constituit-o modificarea și digitalizarea fluxurilor de instrumentare pentru a se respecta cerința de soluționare în ordine cronologică a cererilor de plată, transparentizarea procesului administrativ de soluționare a cererilor de plată, cu încurajarea creditorilor de a urmări portalul FGA, și de a sesiza orice inadvertențe în procesul de instrumentare, scăderea costurilor de instrumentare, adoptarea unor măsuri pentru protecția creditorilor ce ridică pretenții izvorând din vătămări corporale/ deces. În îndeplinirea atribuțiilor conferite de legislație, Fondul de garantare a asiguraților a demarat un program de activități orientat spre asigurarea sustenabilității obiectivelor strategice, pe finalizarea activităților demarate în anii anteriori (Astra SA, Carpatica SA, City Insurance SA, Euroins România SA)”, se precizează în raportul citat de Agerpres.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


