Stiri Companii

Flanco a deschis cel mai mare magazin din țară în AFI Ploiești

24 sept. 2021 2 min

Flanco a deschis cel mai mare magazin din țară în AFI Ploiești

Reading Time: 2 minute

Flanco a deschis cel mai mare magazin din țară în AFI Ploiești. Acesta are o suprafață totală de 2.000 mp, iar noua locație va servi atât ca punct de vânzare, cât și ca platformă logistică pentru produsele comandate online de către clienții companiei.

“Am decis să relocăm un magazin cu rezultate foarte bune – Flanco AFI Ploiești – într-un spațiu cu o suprafață mai mare și să îl transformăm în cel mai mare magazin al rețelei”, spune Ionut Cîrstea, Retail Manager Flanco Retail.

Flanco se extinde și vrea o integrare online-offline

flanco2

Acesta a mai precizat că schimbare se înscrie în strategia de extindere în centrele comerciale cu trafic intens, în condiții de profitabilitate, dar că firma urmăresște, totodată, și o integrare perfectă online-offline, atât de necesară în condițiile actuale.

Investiție de 2.500.000 de lei

flanco3

Flanco a deschis cel mai mare magazin din țară în Afi Ploiești investind 2,5 milioane lei, acesta fiind cel de-al treilea magazin Flanco din orașul Ploiești.

Cele două activități care se vor desfășura în noul spațiu vor fi realizate de o echipă formată din 30 de persoane, dintre care 25 sunt consultanți.

Conform unui comunicat de presă al Flanco, noul magazin va beneficia de o gamă mai amplă de articole, păstrând, însă, criteriul unei selecționări atente, astfel încât cumpărătorii să găsească la raft produse de bună calitate și mărcile cele mai apreciate, conform studiilor de specialitate.

Mai mult, pentru a-și îndeplini promisiunea de a facilita accesul clienților săi la cele mai bune produse, noul magazin Flanco le va pune la dispoziție nu doar oferte speciale, dar și toate instrumentele de creditare ale rețelei, precum: cumpărături cu carduri de credit cu până la 40 de rate fără dobândă, cumpărături în rate, direct în magazin, fără adeverințe.

“Flanco Afi Ploiești, cel mai mare magazin al rețelei, reprezintă încă o dovadă a integrării online-offline, pe care o urmărim de fiecare dată când este posibil”, a declarat Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco Retail.

Magazinul Flanco AFI Ploiești va fi deschis de luni până duminică, între orele 10-22.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: