Când dansul încetinește orașul: Gravity Break deschide un laborator de cercetare coregrafică între apă, corp și spațiul public
Reading Time: 6 minuteGravity Break este un proiect de cercetare și mentorat care pornește de la o întrebare simplă, dar greu de ignorat: cum poate deveni corpul un loc de reziliență într-un domeniu artistic care funcționează, de multe ori, la limita resurselor sale? Începând din această toamnă, artiști, mentori, pacienți ai unui spital de psihiatrie, copii cu cerințe educaționale speciale și locuitori ai Bucureștiului intră într-un proces comun de cercetare care mută dansul din sala de spectacol în apă, în spații clinice, în școală și, pentru câteva întâlniri, chiar în oraș.
Inițiat de Indie Box, Gravity Break dezvoltă un ecosistem de mentorat și cercetare somatică dedicat rezilienței scenei coregrafice independente din România. Cinci artiști aflați în momente diferite ale parcursului lor profesional lucrează, timp de câteva luni, alături de mentori cu experiență în coregrafie, practici somatice, producție independentă și fundraising.
În centrul procesului se află cercetarea dansului acvatic, o metodologie dezvoltată în ultimii ani de Alexandra Bălășoiu și Cătălin Diaconu, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Valentina De Piante, care folosește apa ca mediu de explorare, susținere și recalibrare a relației dintre corp, gravitație și mișcare.

Nucleul de cercetare Gravity Break aduce împreună creatori aflați în momente diferite ale parcursului lor, uniți de nevoia de a explora o altă ecologie a muncii artistice. Laboratorul este susținut de tinerele voci emergente formate la UNATC – Alexia Tobă, Antonia Didușcă și Maria Stroie –, îmbogățit de prezența Dianei Spiridon, un performer aflat într-un proces profund de reconectare cu practica sa scenică, și ancorat la nivel național de Alexandra Gîrbea, coregraf și facilitator activ al scenei culturale din Timișoara. Împreună cu mentorii, ei nu doar explorează o metodologie, ci construiesc un spațiu viu de reciprocitate și ascultare.
Gravity Break pornește de la ideea că cercetarea artistică nu se poate încheia în momentul în care artistul iese din studio. Experiența directă a unor medii vulnerabile și întâlnirea cu oameni care nu fac parte, în mod obișnuit, din publicul dansului contemporan devin parte din procesul de creație. În același timp, practica artistică este dusă către aceste comunități ca un instrument de conectare, atenție și explorare corporală. În total, proiectul include 13 intervenții alături de pacienți psihiatrici, cadre medicale, copii cu cerințe educaționale speciale și comunități locale.
Unul dintre locurile în care această cercetare iese la vedere este Parcul Drumul Taberei, unde, în lunile septembrie și octombrie, Gravity Break propune cinci Sesiuni de cercetare în spațiul public. Nu sunt spectacole și nici demonstrații de dans în sensul clasic. Sunt întâlniri în care artiștii își deschid procesul de lucru către oraș și către oamenii care se întâmplă să treacă prin parc.
Formatul este unul deliberat informal: hamace, ceai, jam session-uri, conversații și practici corporale se întâlnesc într-un spațiu în care oamenii vin, de obicei, să se plimbe, să stea pe o bancă, să alerge, să se întâlnească sau pur și simplu să treacă dintr-un loc în altul. În acest context, artiștii observă ce se întâmplă atunci când ritmul cotidian al orașului este întrerupt, măcar pentru câteva minute, de o invitație la a respira, a încetini și a deveni conștient de propriul corp.

Pentru Gravity Break, această „mutație de viteză” este și un instrument de cercetare.
Cum răspunde corpul orașului atunci când în mijlocul ritmului său obișnuit apare un spațiu în care nu trebuie să ajungi nicăieri? Ce se întâmplă cu o practică de dans atunci când nu mai are în față o sală, o scenă și un public care a venit special să o privească? Și ce poate afla un artist despre propria practică atunci când o pune în relație directă cu spațiul urban și cu oamenii care îl locuiesc?
Sesiunile din Drumul Taberei continuă o serie de intervenții în spațiul public dezvoltate de Indie Box încă din 2018 și deschid această experiență către o nouă generație de artiști. În loc să trateze lipsa de resurse doar ca pe o limitare, proiectul o transformă într-o invitație la adaptabilitate: dacă nu există întotdeauna studiouri, scene sau contexte ideale de lucru, poate că procesul artistic poate începe și într-un parc, printre oameni, în relație directă cu realitatea în care trăim.
În paralel, între septembrie și octombrie, cei cinci artiști participanți la Gravity Break trec printr-un laborator intensiv care reunește practică acvatică, Contact Improvisation și creație coregrafică. Sesiunile de practică în apă explorează imersia, suspendarea gravitației, yielding-ul și relația de susținere dintre două corpuri. În Contact Improvisation, atingerea devine o formă de ascultare, iar în sesiunile de creație coregrafică experiențele acumulate sunt transformate treptat în material artistic.
Este un proces care încearcă să mute atenția de la presiunea produsului final către timpul necesar pentru cercetare, experiment și recuperare. Într-un sector în care o mare parte dintre artiști lucrează fără infrastructură proprie și în condiții economice fragile, Gravity Break propune un alt fel de a vorbi despre sustenabilitate: nu doar ca despre capacitatea unui proiect de a continua financiar, ci și ca despre capacitatea corpului și a artistului de a continua să lucreze fără să se epuizeze.
Activitatea proiectului a debutat în luna august cu o rezidență de cercetare la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina.
Întâlnirea directă cu pacienții, prin intermediul atelierelor de mișcare, a funcționat ca un spațiu de schimb reciproc. Dincolo de exercițiile somatice specifice, esența acestei etape, documentată în jurnalele de lucru ale echipei, s-a concentrat pe nevoia fundamentală a participanților de a fi văzuți, ascultați și validați prin mișcare. Pentru pacienți, activitățile au oferit un cadru accesibil pentru a ieși din zona de confort și a se reconecta cu propriul corp, în timp ce pentru artiști, experiența a acționat ca o ancorare puternică în realitate. Deschiderea și curajul pacienților de a participa le-au reamintit tinerilor coregrafi că, înainte de orice rigoare estetică, practica artistică rămâne un exercițiu esențial de prezență și ascultare.
Artiști au lucrat alături de pacienți și cadre medicale prin ateliere de mișcare creativă, jam session-uri, dans liber, scriere și exerciții audio-video, într-un proces coordonat de Alexandra Bălășoiu și Cătălin Diaconu, supervizat de psihoterapeutul cu formare în dans-terapie Loredana Larionescu. Întâlnirea cu acest mediu nu a fost tratată ca o sursă de „inspirație”, ci ca un schimb în care practica artistică trebuie să se transforme pentru a putea răspunde responsabil oamenilor cu care intră în contact.
În octombrie și noiembrie, cercetarea se mută și către Fundația Estuar și Școala Specială „Sf. Nicolae”, unde artiștii aflați în mentorat vor prelua rolul de facilitatori ai unor ateliere dedicate persoanelor cu diagnostice psihiatrice și copiilor cu cerințe educaționale speciale. În acest fel, Gravity Break continuă consolidarea unei rețele care leagă mediul independent de cel academic, medical și educațional, aducând împreună artiști, psihoterapeuți, cadre medicale, pedagogi și comunități.
Procesul va genera, în noiembrie, „Gravity Break: Cartografieri Fluide”, un triptic coregrafic modular format din trei segmente de aproximativ 15 minute – un duet și două solo-uri – dezvoltate în cadrul laboratorului. Producțiile vor fi prezentate în formate adaptate contextelor în care au luat naștere, la Spitalul Voila și la Școala Specială „Sf. Nicolae”, în timp ce la Timișoara, la Muzeul Apei, Alexandra Gîrbea va prezenta o versiune consolidată a unei instalații performative dezvoltate anterior.
Pentru Gravity Break, finalul nu este însă doar momentul în care rezultatele cercetării ajung în fața publicului. Proiectul își propune să lase în urmă o metodologie care poate fi transmisă mai departe, prin ateliere universitare, un kit metodologic, o platformă web și o conferință finală dedicată relației dintre arta contemporană, sănătatea mintală și sustenabilitatea muncii artistice.
Iar una dintre primele ocazii în care acest proces poate fi întâlnit în afara spațiilor dedicate dansului este chiar Drumul Taberei. Într-un parc obișnuit, într-o după-amiază obișnuită, Gravity Break propune ceva foarte simplu: să ne oprim puțin și să vedem ce se întâmplă cu corpul atunci când orașul nu ne mai cere să ne grăbim.
Pentru a afla datele exacte ale întâlnirilor din spațiul public și pentru a urmări jurnalele de cercetare ale artiștilor, publicul este invitat să acceseze platforma gravitybreak.ro și indiebox.ro.
Gravity Break este un proiect Indie Box, dezvoltat în parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie Voila, Școala Specială Sf. Nicolae, Fundația Estuar, Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică București, Fundația Aquatim și Asociația Viu Grai.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Indie Box este o platformă de cercetare și producție artistică interdisciplinară care activează la intersecția dintre dansul contemporan, sănătatea mintală și ecologia socială. Fondată în 2016, organizația dezvoltă contexte artistice care provoacă percepția cotidianului și deschid spații pentru reflecție, diversitate și transformare.
Evoluând de la explorări sonore ale mediului urban către intervenții performative complexe, Indie Box investighează relația dintre corp, voce și mediu, promovând practici sustenabile în sectorul cultural. Sub direcția curatorială a Alexandrei Bălășoiu, platforma dezvoltă proiecte dedicate conexiunii dintre artă și sănătate, cadrelor colective intergeneraționale și cercetării în mediu acvatic, transformând procesul artistic într-un instrument de dialog, îngrijire și schimbare socială.
Prin abordarea sa inovatoare, Indie Box susține crearea unor ecosisteme culturale bazate pe prezență, colaborare și adaptabilitate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


