Stiri

Gun Media a înregistrat în 2022 o creștere cu 36% a cifrei de afaceri

28 feb. 2023 2 min

Gun Media a înregistrat în 2022 o creștere cu 36% a cifrei de afaceri

Reading Time: 2 minute

Agenția de marketing Gun Media a reușit în 2022, pentru al cincelea an consecutiv, o creștere cu peste 30% a cifrei de afaceri, la 4 milioane lei (800.000 de euro). În ciuda faptului că anul 2022 a fost unul în care incertitudinea a fost prezentă în întregul mediu de afaceri, iar schimbările prin care a trecut economia s-au resimțit și în digital marketing, Gun Media a înregistrat anul trecut un avans cu 36% al afacerilor, iar pentru anul 2023 preconizează depășirea pragului de 1 milion de de euro.

“Lunar, în medie peste 80 de clienți din diferite nișe ne-au ales drept furnizori de servicii de marketing online în 2022, iar acest lucru nu face decât să ne bucure de încrederea acordată. În 2023, an in care aniversăm 10 ani de activitate, ne dorim să ne concentrăm pe dezvoltarea unei echipe de specialiști ale căror competențe să ne ajute să ajungem la un număr cât mai mare de clienți. Vom continua să investim în tool-uri care să ne ușureze munca, atât ca organizare internă, cât și ca eficiență”, a declarat Robert Trandafir, CEO & co-fondator Gun Media.

La 10 ani de la înființare, Gun Media iși propune să exploreze si piețele externe. Pentru noile direcții strategice, compania iși propune să investeasca peste 100.000 Euro in 2023.

Printre piețele prioritare în vederea extinderii se numără Regatul Unit și Franța, dar compania va explora și posibilitatea de a face parteneriate cu români din diaspora în țările în care sunt comunități foarte mari (Anglia, Spania, Italia).

O parte dintre clienții Gun Media vând deja sau urmează să vândă cross border, lucru care permite companiei să înțelegem mai bine provocările externe.

”Intenția noastră este să luăm clienți de pe piețe externe și o parte din investițiile noastre se vor duce în parteneriate, marketing și evenimente. Avem competențe foarte bune în Pay Per Click, SEO, content marketing și strategie de digital marketing. Pentru clienții externi, mizăm în special pe serviciile de pay per click și strategie, destinate în special mediului ecommerce. Am construit în anii anteriori o serie de proceduri complexe care ne permit să livrăm bine și să fim aproape de clienții noștri”, a adăugat Robert Trandafir, CEO & co-fondator Gun Media.

Gun Media a derulat deja campanii în țări precum Bulgaria, Ungaria, Franța, Germania, Spania, Italia și Australia, atât pentru magazine online cât și pentru site-uri generatoare de leaduri, cu rezultate promițătoare. Cea mai importantă investiție a agenției va fi în oameni, mai ales pentru că găsirea de angajați specializați este o dificultate permanentă.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: