Antreprenori Stiri

Idei de afaceri care schimba lumea

15 iul. 2016 3 min

Idei de afaceri care schimba lumea

Reading Time: 3 minute

Acceleratorul de startupuri Impact Startup Factory, realizat de Impact Hub Bucharest in parteneriat cu Impact Hub Zürich, a debutat la Bucuresti si Cluj-Napoca cu un bootcamp intensiv de trei zile.

Cu ajutorul unor traininguri si sesiuni de mentorat, participantii au pus bazele planurilor lor de business si au incercat sa convinga juriul alcatuit din antreprenori de succes ca ideea lor este orientata catre oameni, planeta si profit.

De la triciclete acoperite care ofera un mijloc de transport eco si rapid chiar si pe timp de ploaie pana la platforme ecommerce cu planse de colorat pentru adulti care sustin sistemul de educatie din Africa, cele 19 idei sunt pe cat de creative si variate din punct de vedere al conceptului, pe atat de bine ancorate in contextul economic si social actual, contribuind in mod concret la cresterea calitatii vietii sau rezolvarea unei probleme. 

Cele 19 echipe au la dispozitie o luna in care sa testeze produsul si deschiderea utilizatorilor la ideile propuse. Pe 28 iulie (Bucuresti) si 29 iulie (Cluj-Napoca), in urma unui pitching de prezentare a strategiilor de business, va avea loc o noua selectie a finalistilor programului, cei care vor merge intr-o vizita de lucru la Zurich si isi vor pregati afacerile pentru lansarea pe piata.

Impact Startup Factory este organizat de Impact Hub Bucharest si Impact Hub Cluj in colaborare cu Impact Hub Zurich.

Finalistii Bootcamp-ului

  • I <3 to Run este o aplicatie dedicata sportivilor aflati in timpul competitiilor, ce isi propune sa reduca timpul de reactie si interventie a echipei de medici in cazul unor urgente medicale. Cu ajutorul unui software special este monitorizata starea de sanatate a acestora pe toata durata desfasurarii competitiei, orice modificare a parametrilor normali urmând a fi comunicata in timp real echipei de interventie.  
  • Say Hello propune o solutie alternativa pentru reinnoirea garderobei printr-un abonament care ofera o selectie de rochii pentru femei de afaceri care prefera sa reduca numarul de haine pe care le cumpara, in special in cazul celor purtate rar.
  • Smart Huts este un software de management care asigura o gestionare eficienta a spatiilor comerciale prin dispozitive IoT (Internet of Things) care masoara si eficientizeaza procesele si consumul de resurse.
  • Real Look reduce cantitatea de haine returnate dupa achizitia online, datorata nepotrivirilor de masura, prin crearea unui sistem de masurare personalizat.
  • Via Happiness incurajeaza timpul petrecut in familie, oferind parintilor si copiilor carti si jocuri special create pentru a incuraja interactiunea si dezvoltarea inteligentei emotionale.
  • Cloud Walkers este un brant electrostimulant care reduce disconfortul cauzat de incaltaminte, in special incaltamintea cu toc.
  • Cobi Bicycle militeaza pentru protectia mediului si mijloace de transport eco prin realizarea unor biciclete personalizate, adaptate nevoilor si dorintelor consumatorului.
  • Gritty Education ofera o platforma de educatie pentru mame si copii de 0-2 ani, folosind tehnici si metode nonformale ce stimuleaza cresterea performantelor intelectuale si fitness-ul mental.
  • Inergy Romania foloseste tehnologia si experienta echipei in eficienta energetica pentru a dezvolta un sistem de ferme urbane in spatii inchise, dedicate productiei de ingrediente exotice accesibile restaurantelor premium printr-un lant valoric scurt.
  • Petcu Team vine in sprijinul celor care se pregatesc sa urmeze studii sau o cariera in strainatate, contribuind la dezvoltarea unor abilitati de conversatie si relationare in concordanta cu nevoile acestora.
  • iHelp faciliteaza procesul de donatie recurenta prin care persoanele pot alege sa sustina o cauza sau organizatie printr-o donatie lunara. Aplicatie simplifica semnificativ setarea acestor donatii si ofera utilizatorilor informatii despre activitatile organizatiilor.
  • InCity este o aplicatie de navigatie si trafic cu mijloacele de transport in comun, oferind cele mai rapide variante de deplasare.
  • Trike Mobil este un mijloc de transport inedit, o tricicleta acoperita care ofera mai multa mobilitate celor care doresc sa lase masina acasa, chiar si când vremea nu tine neaparat cu iubitorii ciclismului si eliminând factorii de poluare pe care ii implica masinile sau riscurile de accident in trafic.
  • Hempniture inoveaza conceptul de mobila folosind tulpina de cânepa pentru producerea de PAL, contribuind la protectia mediului prin reducerea taierii copacilor si reutilizarea deseurilor din agricultura.
  • Apa Vie propune un studio de yoga pentru comunitatea locala, care incurajeaza la adoptarea unui stil de viata mai sanatos, mai echilibrat.
  • Coluor aduce in prim plan o platforma ecommerce cu planse de colorat pentru adulti, o parte din venituri urmând a fi alocate unui fond de sustinere a educatiei din Africa.
  • Green School este o scoala alternativa, eco, inspirata din alte tari si programe dedicate educatiei ecologice. Scoala eco va fi departe de aglomeratia urbana, intr-un cadru adecvat, iar materiile difera de cele predate in scolile clasice.
  • All Nations Cafe prezinta ideea de cafenele ca spatiu sigur in zonele de conflict de la granitele dintre palestinieni si israelieni, unde se creaza locuri de munca pentru cei din zonele afectate, incurajând in acelasi timp atât produsele locale, cât si interactiunea intre persoane.
  • Transilvania Archery incurajeaza timpul petrecut cu familia in natura prin organizarea unor cursuri si workshopuri de tir cu arcul pentru familii. Aceste cursuri sunt o alternativa la statul in casa, un loc in care familiile si prietenii isi pot da intâlnire si pot practica un sport care nu este foarte cunoscut in momentul de fata.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: