Stiri

iMapp Bucharest 2026 revine în Piața Constituției cu cea de-a 11-a ediție, sub tema PAST. FORWARD

27 aug. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

iMapp Bucharest 2026 revine în Piața Constituției cu cea de-a 11-a ediție, sub tema PAST. FORWARD

Reading Time: 2 minute

Ediția din 19–20 septembrie aduce la București șapte câștigători internaționali de video mapping, într-o nouă ediție a Winners League, alături de un moment special dedicat Nadiei Comăneci.

iMapp Bucharest Winners League revine în 2026 cu o nouă ediție dedicată artei digitale, muzicii și tehnologiei. Pe parcursul celor două zile de eveniment, Bucureștiul va deveni din nou spațiul de întâlnire al unor artiști internaționali de video mapping, al publicului și al unor nume importante din muzica electronică și live, ce vor fi anunțate cât de curând.

Organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, în cadrul Zilelor Bucureștiului, iMapp Bucharest Winners League ajunge la cea de-a 11-a ediție, continuând proiectul care, de mai bine de un deceniu, transformă fațada de aproximativ 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului într-un spațiu pentru creație digitală și experiențe audiovizuale monumentale.
iMapp Bucharest 2026. PAST. FORWARD.

Născut din dorința de a aduce arta New Media în spațiul public, iMapp Bucharest a devenit o platformă internațională de video mapping și noi tehnologii media. Prin formatul Winners League, evenimentul reunește la București artiști și echipe selectate de unele dintre cele mai importante festivaluri internaționale de profil. Tema ediției 2026, PAST. FORWARD., explorează dialogul dintre trecut și viitor, prin memorie, patrimoniu, tehnologie și imaginație. Cele șapte lucrări din competiție propun perspective diferite asupra timpului și memoriei, iar Palatul Parlamentului devine parte integrantă a narațiunii fiecărei creații.

„Faptul că iMapp Bucharest ajunge la cea de-a 11-a ediție spune ceva important despre felul în care publicul din București a ajuns să privească acest eveniment: nu doar ca pe un spectacol de mari dimensiuni, ci ca pe un reper cultural al orașului. În 11 ani, iMapp a reușit să creeze o tradiție în jurul artei digitale și să aducă, de fiecare dată, noi perspective și artiști în dialog cu un public foarte larg. Ne bucură să ducem mai departe acest vis frumos al bucureștenilor, care a crescut împreună cu orașul și cu publicul său și să transformăm această tradiție într-un punct de plecare pentru noi forme de expresie, noi tehnologii și noi moduri de a transforma spațiul public prin artă,” a declarat Mihaela Păun, Director ARCUB.

Șapte artiști internaționali în competiția iMapp Bucharest 2026

Programul iMapp Bucharest 2026 reunește, în cele două zile, spectacole de video mapping, muzică, entertainment și experiențe în aer liber, având în centrul său competiția internațională Winners League. Șapte artiști și studiouri internaționale, câștigători ai competițiilor organizate de cele șapte festivaluri partenere din Ungaria, Japonia, Germania, Franța, China, SUA și Brazilia, vor concura pentru Marele Premiu iMapp Bucharest 2026. Un juriu internațional va acorda Premiul Juriului, iar publicul va putea vota lucrarea preferată prin SMS cu tarif normal la 1755, desemnând câștigătorul Premiului Publicului.

Un moment special dedicat Nadiei Comăneci

Ediția din acest an a iMapp Bucharest marchează 50 de ani de la performanța istorică a Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, printr-un moment special de video mapping dedicat gimnastei și impactului său asupra sportului mondial.

iMapp Bucharest. 11 ediții de artă digitală în spațiul public

De-a lungul celor 10 ediții, iMapp Bucharest a contribuit la consolidarea Bucureștiului pe harta internațională a artei digitale, transformând Palatul Parlamentului într-un spațiu pentru creație contemporană și experiențe audiovizuale accesibile gratuit publicului.

Relevanța proiectului a fost recunoscută în 2026 prin Trofeul de Argint la categoria „Art Event” la Eventex Awards, pentru ediția dedicată lui Constantin Brâncuși și George Enescu.
Prin conceptul Winners League, iMapp Bucharest reunește la București artiști desemnați câștigători ai unor competiții internaționale de profil, creând un spațiu de întâlnire între perspective artistice și scene culturale din întreaga lume.

Articole pe aceeași temă: