Stiri

Imobiliarium aduce ofertele dezvoltatorilor imobiliari în târgul din această toamnă

6 sept. 2022 2 min

Imobiliarium aduce ofertele dezvoltatorilor imobiliari în târgul din această toamnă

Reading Time: 2 minute

După doi ani de pauză, târgul imobiliar Imobiliarium revine, în perioada 14-16 octombrie 2022, cu un nou eveniment în cadrul Globalworth Campus, unde vor fi prezenți peste 50 de dezvoltatori imobiliari – cu peste 70 de ansambluri rezidențiale. Locația se află la un minut de stația de metrou Pipera și dispune de parcare dedicată vizitatorilor.

Aflat la cea de-a opta ediție, Imobiliarium așteaptă peste 5.000 de investitori și clienți finali. Imobiliarium reprezintă o expoziție de real-estate dezvoltată pe o structură tehnologică nouă, cu scopul de a facilita interacțiunea cumpărătorilor cu cei mai importanți dezvoltatori rezidențiali din București, împrejurimi și zonele de vacanță. “Suntem bucuroși să revenim în forță anul acesta, după doi ani dificili pentru noi toți. De aceea, am ales pentru această revenire o nouă locație, una dintre cele mai moderne locații din București, un campus office ultra premium, după standarde europene, inclusiv certificarea de excelență BREEAM. Mai departe, am selectat o ofertă complexă din partea dezvoltatorilor prezenți, ofertă care răspunde tuturor nevoilor rezidențiale, inclusiv celor pentru investiții. Imobiliarium va aduce noutățile pieței în același loc, cu cele mai bune oferte și va deschide pentru trei zile ușile marilor dezvoltatori, pentru ca aceștia să-și prezinte publicului noile locuințe la un preț atractiv”, spune Mihai Cima, organizatorul Imobiliarium.

Dintre locuințele aflate în oferta acestei ediții peste 30% dintre acestea sunt finalizate, 50% se află în stadiul de construcție, iar aproximativ 20% dintre ele sunt în fază de plan, toate acestea beneficiază de oferte de discount cuprinse între 1.000 și 10.000 de euro, proprietăți încadrabile la TVA de 5%, dar și alte oferte punctuale. “Imobiliarium păstrează și anul acesta inovația tehnologică cu care v-a obișnuit, prin oportunitatea de pre-înregistrare gratuită prin sistemul MyConnector, astfel că atunci când ajungi la târg afli rapid ofertele celor mai importanți dezvoltatori și primești o listă de recomandări personalizate pe baza criteriilor tale de căutare. Suntem cunoscuți ca fiind , de aceea lucrăm în permanență la optimizarea și eficientizarea sistemelor noastre de digitalizare, în așa fel încât totul să fie cât mai simplu și ușor pentru toți vizitatorii noștri, fie investitori, fie clienți finali. Pre-înregistrarea se face direct pe website: www.imobiliarium.ro, înainte de eveniment. Fără pre-înregistrare, venind direct la eveniment, vizitatorii vor plăti prețul unui bilet de acces, care este în valoare de 20 de lei”, explică Cima.

Conform acestuia, de-a lungul celor șapte ediții de până acum, Imobiliarium a adus la un loc cele mai noi și mai bune oferte de pe piața rezidențială locală și a adus rezultate performante în vânzările dezvoltatorilor prezenți la eveniment, reprezentând, de asemenea, și un instrument excelent de eficientizare în căutările clienților.

Imobiliarium, organizat de una dintre cele mai importante companii de organizare de evenimente – Universum Events – este prima expoziție tehnologizată dedicată zonei de rezidențiale. Început în 2017 ca o alternativă la clasicele evenimente de real-estate, Târgul Imobiliarium vine cu un obiectiv simplu: acela de a facilita procesul de căutare și achiziție a unui imobil, aducând persoanelor aflate în căutarea unei case, atât pentru investiție, cât și pentru o nouă locuință, tehnologia în prim-plan.

Dedicat sectorului rezidențial, Târgul Imobiliarium reunește cel mai mare număr de ansambluri noi, ținând cont de experiența acestora și istoricul lor. Imobiliarium reprezintă, totodată, și cel mai amplu eveniment digitalizat dedicat pieței imobiliar-rezidențiale și vă permite să descoperiți toate ansamblurile într-un singur loc

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: