Stiri

Inundațiile provoacă pagube de 4 ori mai mari locuințelor

7 mai 2025 2 min

Inundațiile provoacă pagube de 4 ori mai mari locuințelor

Reading Time: 2 minute

Inundațiile nu mai sunt un eveniment rar sau izolat, ci o amenințare tot mai frecventă și mai periculoasă care afectează mii de familii din România în fiecare an.

Un exemplu foarte recent sunt fenomenele meteo care au afectat noaptea trecută mai multe regiuni din țară. Totodată, nu putem uita nici inundațiile de anul trecut din județul Galați – unde, în urma precipitațiilor abundente și a creșterii rapide a nivelului apei, mai multe comunități au fost inundate, iar mii de locuințe au fost grav afectate. Autoritățile au declarat stare de alertă, iar numeroase gospodării au rămas izolate sau au suferit daune considerabile, iar reconstrucția lor a presupus costuri importante.

Aceste tendințe se reflectă și în datele analizate la nivelul asociației. Astfel, în total, anul trecut au fost plătite 22,4 milioane lei pentru repararea locuințelor distruse de ape, o sumă aproape de patru ori mai mare decât în 2023. Numărul dosarelor de daună achitate anul trecut a fost de 1.165, în creștere cu 25% față de 2023. Așadar, în fiecare zi a anului trecut, 3 locuințe au fost afectate de inundații, iar valoarea medie a despăgubirilor achitate într-un dosar de daună a depășit 19.200 lei, evidențiind costurile semnificative ale pagubelor pe care le provoacă acest fenomen natural.

Fără o protecție financiară adecvată, reconstrucția locuinței devine, prin urmare, o povară grea, dacă nu imposibil de suportat pentru multe familii, mai ales că frecvența și severitatea inundațiilor sunt în continuă creștere.

„Fenomenele meteo extreme sunt tot mai frecvente, iar fiecare inundație poate distruge nu doar bunuri, ci și liniștea unui cămin. Asigurarea locuinței nu înseamnă doar protecție, ci și evitarea unui dezastru financiar. Este o necesitate pentru fiecare dintre noi”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

„Multe dintre casele afectate anul trecut de inundații nu aveau asigurare, iar reconstrucția lor continuă să fie o povară foarte greu de suportat. Companiile de asigurări sunt pregătite și au expertiza necesară pentru a face față acestor dezastre – trebuie doar să ne asigurăm locuințele”, a declarat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Asigurarea facultativă pentru locuință – o soluție eficientă în cazul producerii inundațiilor

În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuințe care sunt deja protejate printr-o poliță obligatorie PAD. Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale (inundații, cutremure, alunecări de teren), dar și de alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundații cauzate de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin adăugarea de clauze dedicate, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluții de reparație în cazul unor urgențe – prin intervenția unor specialiști atunci când situația o impune (avarii ale instalațiilor de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperișului, sistemelor/elementelor de acces în locuință etc.).

Articole pe aceeași temă: