i’velo, prima rețea de mobilitate sustenabilă din țară, s-a relansat cu 450 de biciclete noi și parcări publice
Reading Time: 3 minuteLa 17 ani de la lansarea primului sistem de bike-sharing din țară, i’velo, cu susținerea Raiffeisen Bank și Raiffeisen Leasing se relansează ca prima rețea de mobilitate sustenabilă 100% românească.
Această inițiativă aduce peste 450 biciclete clasice și electrice pe străzile din București, disponibile în 26 de stații fizice și peste 60 stații virtuale, dar și aplicație mobilă nouă, mai intuitivă și mai prietenoasă.
Noul sistem marchează și un pas important în democratizarea mobilității urbane: stațiile fizice servesc și ca parcări publice pentru cei cu bicicletă proprie, ce se pot bucura de monitorizare video permanentă și securitate ridicată pe perioada parcării bicicletei personale.
Ce înseamnă „rețea de mobilitate sustenabilă”?
Rețeaua de mobilitate sustenabilă reprezintă un sistem integrat de soluții de transport care le oferă oamenilor posibilitatea de a se deplasa prin oraș într-un mod modern, prietenos cu mediul și eficient. Astfel, i’velo pune la dispoziție stații și biciclete noi, performante, parcări securizate pentru biciclete, precum și o aplicație mobilă complet regândită, toate create pentru a încuraja cât mai mulți bucureșteni să urce pe bicicletă. Într-un context în care România se confruntă cu proceduri de infringement din partea Comisiei Europene privind calitatea aerului și monitorizarea acesteia, i’velo apare ca o soluție reală pentru decongestionarea traficului urban și pentru îmbunătățirea calității vieții în oraș.
Unde se găsesc stațiile i’velo
i’velo ajunge din acest an în noi zone ale Bucureștiului, acoperind puncte cheie din oraș. Pe lângă centrele din parcuri și stațiile deja consacrate ale proiectului, pentru prima dată i’velo ajunge și în sectorul 6, cu noii stații fizice și multiple stații virtuale precum Parcul Liniei sau Politehnica.
Bicicletele i’velo se găsesc la stații precum:
myhive Iride, Piața Operei, Sky Tower, Arcul de Triumf, Piața Romană, Piața Alba Iulia, Piața Unirii, Universitate, Piața Revoluției, Piața Victoriei, Aviatorilor, Parcul Tineretului, Parcul Regele Mihai I, Parcul IOR, One Verdi, Skanska, S-PARK, myhive Metroffice, Bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, One Floreasca City, One Herăstrău Towers, Căminele Leu, Palatul Parlamentului, Gheorghe Șincai, Campus Agronomie, Metrou Gorjului, Metrou Crângași, Parcul Liniei, Parcul Drumul Taberei, Metrou Constantin Brâncuși
„Raiffeisen Bank este alături de i’velo de 17 ani, iar anul acesta ni se alătură și Raiffeisen Leasing, consolidând eforturile noastre comune pentru dezvoltarea proiectului, într-un parteneriat care s-a dezvoltat frumos în timp și care a oferit comunităților posibilitatea unei alternative de mobilitate urbană, mai prietenoasă cu mediul. Ne bucură să vedem cum proiectul continuă să evolueze, prin biciclete noi, o rețea extinsă de stații și o experiență mai simplă pentru utilizatori.” a declarat Bogdan Popa, Vicepreședinte Divizia Operațiuni și IT, Raiffeisen Bank România.

,,Studiile arată că, până în 2050, aproximativ 68% dintre oameni vor locui în orașe, iar acest lucru pune o presiune enormă pe capacitatea lor de a se adapta și de a anticipa corect nevoile cetățenilor. Pentru noi, întrebarea esențială a fost mereu: cum putem îmbunătăți calitatea vieții urbane și relația noastră cu mediul, de care depindem în totalitate? i’velo s-a născut tocmai din această nevoie: să oferim o alternativă reală de mobilitate, sănătoasă și sustenabilă. Faptul că, de peste 17 ani, peste 3,3 milioane de oameni au ales deja bicicleta prin i’velo ne arată că suntem pe drumul cel bun și că, indiferent de obstacolele care apar, merită să perseverăm.”, Raluca Fișer, președinte Green Revolution
Cum poți începe și tu să pedalezi?
Închirierea bicicletelor de către utilizatori se face rapid, direct de pe telefonul mobil, în câțiva pași simpli:
- Descarcă aplicația i’velo;
- Fă-ți cont sau loghează-te dacă ai un cont de utilizator activ.
- Scanează codul QR de pe bicicletă și pornește.
- Pedalează în ritmul tău cu sistemul de plată pay-per-use sau cumpără unul din abonamentele dinspoibile în aplicație.
Cât costă să închiriezi o bicicletă i’velo?
Costul de deblocare al bicicletelor este de 5 RON și include primele 15 minute de utilizare pentru bicicletele clasice, respectiv primele 5 minute pentru bicicletele electrice. După această perioadă, tariful este de 0,33 RON/minut pentru bicicletele clasice și 0,66 RON/minut pentru bicicletele electrice. Pentru utilizatorii frecvenți, este disponibil și un abonament anual de 365 RON, care oferă acces pe tot parcursul anului – echivalentul a doar 1 RON pe zi.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


