CSR Good News Stiri

Liceu renovat la standard de consum de energie aproape zero (nZEB) printr-o investiție de 1 mil. euro a OMV Petrom

8 apr. 2022 3 min

Liceu renovat la standard de consum de energie aproape zero (nZEB) printr-o investiție de 1 mil. euro a OMV Petrom

Reading Time: 3 minute

OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) au finalizat lucrările de modernizare și reabilitare la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în cadrul programului România Eficientă. Clădirea a fost reabilitată la standarde nZEB (nearly Zero-Energy Building), respectiv consum de energie aproape zero.

OMV Petrom a finanțat investiția pentru reabilitarea energetică a Corpului C10 de la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, care s-a ridicat la circa 1 milion de euro. Pe parcursul lucrărilor de la Ploiești s-au alăturat ca sponsori compania Signify, care a oferit sistemul de iluminat ultramodern iar Grupul Electrica a contribuit cu sistemele de panouri fotovoltaice.

Lucrările efectuate vor diminua cu aproximativ 60% consumul mediu anual de energie al clădirii. În plus, datorită echipării cu panouri fotovoltaice și panouri solare termice, clădirea și-ar putea asigura aproape integral consumul energetic din surse proprii în cursul verii.

liceu reabilitat_OMV Petrom

Este prima investiție privată de acest tip din România și cel mai amplu proiect de renovare la standard nZEB a unei școli publice, cu soluții tehnologice inovatoare.

„Clădirile consumă circa 45% din necesarul de energie din România, în condițiile în care multe dintre cele construite înainte de 1990 au un consum de 2-3 ori mai mare decât cele moderne. Avem un potențial foarte mare pentru eficiență energetică și proiectul de reabilitare a liceului „Elie Radu” de la Ploiești este un exemplu în acest sens. Putem contribui cu toții la un mediu mai curat, printr-un consum mai responsabil de energie.”

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom

Clădirea renovată găzduiește atât săli de curs, cât și un cămin-internat, având o suprafață desfășurată de circa 1.500 metri pătrați. În clădire învață în jur de 250 de elevi și își desfășoară activitatea circa 60 de cadre didactice. În cămin sunt cazați aproximativ 80 de elevi.

„Când am lansat proiectul România Eficientă, în iunie 2019, ne-am angajat să realizăm câteva renovări aprofundate ale unor școli din țară, care să aibă un rol de referință din punctul de vedere al standardelor de renovare. Ne bucurăm de acest prim succes, prin care am reușit să transformăm această clădire școlară de la Ploiești într-una foarte performantă energetic, la standard nZEB, un nivel extrem de ambițios și destul de puțin atins, în general, în Europa. Dincolo de reducerile substanțiale în consumul de energie ce vor fi realizate, elevii vor dispune de acum de un mediu interior mult mai sănătos și adecvat performanței școlare, sălile de clasă fiind dotate inclusiv cu echipamente de dezinfectare a aerului.”

Radu Dudău, director Energy Policy Group și coordonator al programului România Eficientă

Lucrările de renovare au demarat în vara anului trecut, iar pentru a fi adusă la standardul nZEB, clădirea a fost dotată cu echipamente extrem de performante și materiale de cea mai bună calitate. Principalele lucrări de reabilitare energetică realizate la exteriorul și la interiorul clădirii, prin programul România Eficientă:

  • izolarea termică a pereților exteriori, izolare termică a terasei si izolare termică a planșeului;
  • schimbarea integrală a tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic;
  • modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea unui sistem de tip LED, cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață și instalarea unui sistem inteligent de telecontrol al iluminatului – echipamente asigurate de sponsorul Signify;
  • introducerea echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile; panouri fotovoltaice (echipamente oferite de Grupul Electrica) și panouri solare termice;
  • înlocuirea conductelor și a radiatoarelor din întreaga clădire;
  • instalarea unui sistem de încălzire a apei menajere cu panouri solare termice și depozitarea ei în boilere, astfel încât clădirea se va decupla automat de la punctul termic al campusului, ori de câte ori condițiile climatice favorizează încălzirea apei;
  • înlocuirea coloanelor de agent termic pentru încălzire; înlocuirea tuturor corpurilor de încălzire existente cu unele noi, din oțel, și dotarea lor cu robineţi termostatici, robineţi de reglare pe retur, robineţi de dezaerisire;
  • montarea de echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură și dotarea sălilor de clasă cu echipamente de dezinfectare a aerului, care vor asigura un mediu mai sănătos pentru elevi și profesori în timpul orelor de clasă;
  • instalarea de parasolare la ferestrele puternic însorite;
  • reamenajarea interioară integrală (finisaje pardoseli/pereți/plafoane integral refăcute, obiecte sanitare noi etc.), ceea ce a crescut calitatea confortului în utilizarea clădirii.

România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: