M247 Global și-a extins operațiunile în peste 110 țări și estimează o creștere cu 18% a cifrei de afaceri
Reading Time: 2 minuteM247 Europe, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de hosting, conectivitate și infrastructură data center din România, și-a extins operațiunile în peste 110 țări și preconizează o creștere cu 17–18% a cifrei de afaceri față de anul precedent, activitatea fiind gestionată 100% de echipa localizată în România.
Compania a atins o cifră de afaceri de peste 30 milioane de euro în 2024. Investiția inițială, de ordinul a șapte cifre, în centrul de date neutru din Pipera, a reprezentat fundația unei infrastructuri care permite M247 Global să livreze servicii de hosting, colocare, servere dedicate și conectivitate de înaltă performanță către clienți din întreaga lume.
Energie electrică din surse regenerabile
În 2025, traficul de date în rețeaua M247 Global a crescut cu 25%, activitatea înregistrând o triplare a numărului de clienți noi. Centrul de Date a funcționat exclusiv cu energie electrică din surse regenerabile și a ajuns la un grad de ocupare de 100%.
Începând din acest an, M247 Global își repoziționează strategia către o rețea globală de mare viteză, formată din peste 55 de puncte de prezență (PoP), ce oferă acces edge în toate piețele relevante.
Rețeaua globală M247 se bazează pe o infrastructură de mare capacitate (100–400 Gbps), cu uptime de 99,99% și conexiuni directe de viteză ridicată către principalele Internet Exchange Points (IXP) la nivel mondial.
Extindere în Africa
Echipa M247 Global numără 90 de specialiști și gestionează de la București clienți în peste 110 țări. Anul 2025 a fost unul de expansiune continuă, compania adăugând noi PoP-uri în Helsinki, Atlanta și Chicago pentru optimizarea livrării serviciilor de colocare, cloud și conectivitate. Următoarea etapă strategică este extinderea pe continentul african, prin deschiderea unui nou PoP în Johannesburg, în prima parte a anului 2026.
„Ne-am consolidat poziția pe piețele internaționale mulțumită investițiilor într-o rețea globală performantă, care a devenit principalul diferențiator al companiei. Preconizăm o creștere a veniturilor cu cca. 17–18%, una dintre performanțele anului 2025 fiind atragerea a de trei ori mai mulți clienți noi decât în anul precedent. Este un rezultat direct al combinației dintre infrastructura cloud modernizată și accesul local prin peste 55 de puncte de prezență. Atât Infrastructura cât și echipa M247 Global sunt pregătite pentru schimbările majore din business generate de revoluția AI, ” a declarat Alexandru Băloi, Managing Director M247 Global.
Obiective de viitor
Ca planuri de viitor, alături de investițiile în creșterea acoperii, M247 Global va acorda o atenție tot mai mare proceselor de AI Inference, prin care un model de inteligență artificială antrenat anterior este folosit pentru a genera rezultate în timp real.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


