Companii Business Stiri

MedLife: cifră de afaceri de peste 200 milioane de euro

21 feb. 2020 2 min

MedLife: cifră de afaceri de peste 200 milioane de euro

Reading Time: 2 minute

MedLife a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, în valoare de 208,5 milioane de euro, înregistrând o creștere de 24,5% față de 2018. 

Grupul devine prima companie medicală din România care depășește pragul de 200 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților companiei, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la nivel de clinici (41%), respectiv stomatologie (35%), acestea fiind urmate de laboratoare (24%) și spitale (16%). Dincolo de creșterea organică, o contribuție importantă la această dinamică au avut-o și business-urile intrate anul trecut în portofoliul Grupului, respectiv Centrul Medical Micromedica, Centrul de Excelență Badea Medica, Spitalul Lotus Ploiești, Rózsakert Medical Center, unul dintre cei mai importanți operatori medicali din Ungaria, și Laboratorul OncoTeam. MedLife a anunțat anul trecut și achiziția spitalului OncoCard, tranzacția fiind în curs de avizare de către Consiliul Concurenței.

”Am lansat concepte noi, am adus tehnologie inovatoare, ne-am listat la Bursă și am continuat să creștem sănătos și să ne extindem la nivel național și chiar să ducem capitalul românesc dincolo de granițe. Plătim anual taxe, creăm noi locuri de muncă și contribuim la bunăstarea celor peste 8000 de angajați și colaboratori pe care îi avem la nivel de grup. Am depășit de curând 5 milioane de pacienti unici care ne-au trecut pragul, singurul criteriu pentru care ne-au ales fiind calitatea serviciilor medicale pe care le oferim”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

“Suntem operatorul cu cel mai mare număr de unități medicale la nivel național și, totodată, ne rezumăm la o pondere scăzută a veniturilor provenite de la CNAS și Ministerul Sănătății, totalul acestora păstrându-se la nivelul anului trecut, respectiv 18%. Credem cu tărie că viitorul este legat de veniturile private prin consolidarea segmentului de abonamente la nivel național. În continuare atragem sume mari din domeniul privat degrevând semnificativ bugetul CNAS și cel al Ministerului Sănătății. Este o direcție în care credem și pe care o vom susține și în următorii ani”, a mai spus Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Grupul a anunțat de curând intenția de a dezvolta cel mai mare proiect medical din România, MedLife Park. Noua unitate urmează să fie dată în exploatare gradual, în următorii 3-5 ani, MedLife având deja în lucru un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea proiectului. Adițional, proiectelor de extindere și dezvoltare, MedLife va continua programul de achiziții, având discuții avansate cu mai mulți operatori medicali.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: