CSR BizRemote by certSIGN Stiri

MedLife pune la dispoziția autorităților spitalul MedLife Genesys din Arad ca unitate suport COVID-19

19 nov. 2020 2 min

MedLife pune la dispoziția autorităților spitalul MedLife Genesys din Arad ca unitate suport COVID-19

Reading Time: 2 minute

MedLife Group pune la dispoziția Ministerului Sănătății, în calitate de unitate suport COVID-19, spitalul MedLife Genesys din Arad, cea mai mare unitate medicală a grupului din Vestul țării.

Este al doilea spital privat din România care se alătură sistemului medical public, urmând să fie reconfigurat pentru a trata cazurile medii și grave, care necesită internare la terapie intensivă.

Venim în sprijinul autorităților statului pentru a lupta împreună împotriva pandemiei de COVID-19 și punem la dispoziție întreaga unitate spitalicească ce include 20 de paturi cu prize de oxigen și 4 paturi ATI, asigurând spațiul, personalul medical, aparatura medicală de ultimă generație și logistica necesară desfășurării activității de tip suport în această perioadă. Toată activitatea obișnuită a spitalului de până acum se va opri, nu se vor mai efectua nașteri și nici alte tipuri de operații, cât timp acesta va fi parte din circuitul de spitale suport COVID”, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

Pacienții din vest țării care vor avea nevoie de intervenții chirurgicale care nu suportă  amânare vor fi transferați către spitalul Polisano din Sibiu, unde a fost pregătită toată logistica necesară pentru astfel de situații.

Pe lângă pacienții cu COVID-19, MedLife vine și în sprijinul pacienților cronici cu alte patologii. Astfel, unitatea MedLife Genesys din Arad a configurat zona de clinică astfel încât activitatea din cabinetele de specialitate pentru monitorizarea pacienților cu alte boli, cât și activitatea din laborator să nu se intersecteze cu circuitele pentru spital.

În ceea ce privește secția de pediatrie, pentru siguranța copiilor, specialitățile de chirurgie pediatrică și cardiologie pediatrică își vor muta activitatea în corpul secundar al Hyperclinicii MedLife Genesys. Mai mult decât atât, vom spori activitatea pentru consultațiile online, astfel încât pacienții să poată beneficia de tot suportul medicilor în toată această perioadă critică”,  a declarat Adrian Jivan, Manager MedLife Genesys Arad.

De la începutul pandemiei, MedLife a creat circuite dedicate pentru a prelua în siguranță pacienții cu nevoi speciale: pacienți oncologici; gravide; pacienți cu patologie cardiacă, diabet și nu numai, și, totodată, s-au întărit echipele de chirurgie pentru a prelua în cel mai scurt timp pacienții care au nevoie de operații chirurgicale. De asemenea, s-au dezvoltat programe de screening pentru pacienții care au trecut prin infecția cu noul coronavirus.

În paralel, compania a dezvoltat în timp record patru laboratoare COVID în zone care au avut reală nevoie de creșterea capacității de testare: București, Timișoara, Cluj-Napoca și Sfântu Gheorghe. Au fost demarate o serie de programe sociale care au venit să sprijine diverse categorii cheie, cum ar fi programul de testare pentru HoReCa, programul de testare pentru învățători, programul de donare de plasmă.

Totodată, MedLife a demarat o serie de studii de piață cu privire la imunizarea populației, secvențierea genomului și evoluția anticorpilor, finanțate în totalitate din resurse proprii și care au fost puse la dispoziția autorităților pentru a-i sprijini în managementul decizional al acestei pandemii.

Avem în plan să investim resurse importante pentru proiecte dedicate reabilitării pacienților post COVID, să creștem capacitatea de testare COVID prin deschiderea a noi laboratoare, să continuăm demersurile de cercetare și să dezvoltăm programele de screening pentru pacienți cu o atenție sporită în zona de digitalizare și medicină personalizată”, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: