MarComm Stiri

Mercedes-Benz Vans România susține Federația Română de Natație și Pentatlon Modern în drumul spre succes

16 apr. 2024 2 min

Mercedes-Benz Vans România susține Federația Română de Natație și Pentatlon Modern în drumul spre succes

Reading Time: 2 minute

Mercedes-Benz Vans România continuă parteneriatul cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), început în 2015. În cadrul parteneriatului, Mercedes-Benz Vans România va furniza un model Mercedes-Benz Vito Tourer pe care FRNPM îl va utiliza de-a lungul anului în vederea susținerii activităților federației.

Autovehiculul va facilita nevoile de transport colectivelor tehnice, sportivilor și staffului FRNPM, asigurându-se că aceștia se vor putea concentra pe activități cheie în drumul spre marea performanță.

„Suntem încântați să extindem parteneriatul nostru cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern într-un an plin de evenimente majore ca 2024. Credem în puterea sportului de a inspira și de a uni și suntem mândri să susținem sportivii noștri în drumul lor spre succes. Nouă, fanilor sportului, natația ne-a oferit de-a lungul timpului multiple bucurii, iar prin acest parteneriat ne bucurăm să putem contribui la rândul nostru la viitoarele succese sportive.”

Alexandru Rugină, Chief Operating Officer Mercedes-Benz Vans România

Colaborarea subliniază angajamentul companiei de a susține excelența în sport, care ne-a oferit de-a lungul timpului sportivi de calibru, medaliați internațional.

„Acest parteneriat este despre facilitarea oportunităților și susținerea activităților Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Doresc să mulțumesc Mercedes-Benz Vans România pentru sprijinul lor și pentru ceea ce va urma.”

Camelia Potec, Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern

În cadrul colaborării dintre Mercedes-Benz și Federație vor fi pregătite și activități speciale pentru public, atât în cadrul competițiilor naționale organizate de FRNPM, cât și în afara acestora. La Campionatele Naționale de Înot desfășurate între 17-21 aprilie la Complexul Sportiv de Natație Otopeni, cei prezenți vor putea admira un model EQV, amplasat la intrarea în complex. Test Drive-uri pot fi programate printr-un cod QR la fața locului, iar fanii sportului sunt așteptați în număr cât mai mare la competiție.

Modelul Mercedes-Benz Vito 116 VTS/E Tourer care va susține sportivii în drumul spre succes are 9 locuri, putere 120 kW / 163 CP, cutie de viteze automată cu 9 trepte, integrare smartphone, touchscreen de 7”, pachet parcare cu cameră marșarier, sistem de climatizare TEMPMATIC, încălzire auxiliară electrică, sistem inteligent de iluminare cu LED-uri. Vito 116 VTS/E Tourer are un consum mixt de combustibil: 7,3 l/100km și emisii CO2 mixte de 192 g/km.

Array

Articole pe aceeași temă: