Stiri Business Companii

Natura & Co cumpără Avon

24 mai 2019 2 min

Natura & Co cumpără Avon

Reading Time: 2 minute

Compania braziliană Natura & Co a anunțat fuziunea cu Avon Products, Inc. prin tranzacţionarea întregului volum de actiuni, luând astfel naștere a patra cea mai mare companie de cosmetice din lume.

Compania îşi va menţine poziţia de top pe piaţa de vânzări directe cu ajutorul unei echipe de peste 6,3 milioane de Consultanți și Reprezentanți Avon și Natura, un număr de 3.200 de magazine la nivel global, precum și o prezență digitală extinsă. Veniturile brute anuale ale noului grup sunt estimate la peste 10 miliarde de dolari, cu 40.000 de angajaţi și prezență în 100 de țări.

Grupul extins își va pune produsele la dispoziția a peste 200 de milioane de consumatori din întreaga lume, oricând, oriunde, în fiecare zi. Marca Avon va fi inclusă într-un portofoliu care include deja Natura, The Body Shop și Aesop.

Cine este Natura & Co?

Grupul Natura & Co este rezultatul fuziunii dintre Natura, Aesop și The Body Shop. Fondată în 1969, Natura este o companie multinațională braziliană în categoria cosmetice și îngrijire personală, lider în vânzările directe. Fondată în 1976 în Brighton, Anglia, de către Anita Roddick, The Body Shop este o marcă de frumusețe globală care încearcă aibă genereze un impact pozitiv în lume. Brandul australian de frumusețe Aesop a fost înființat în 1987,  cu misiunea de a crea o gamă de produse superlative pentru piele, păr și corp.

„Împreună cu Natura, vom avea acces sporit la inovație și la un portofoliu de produse, la platforme digitale mai puternice, precum și date și instrumente îmbunătățite pentru Reprezentanți, care să stimuleze creșterea economică și să sporească valoarea pentru acționari. Mai mult, cu sprijinul Natura, vom continua să investim în tehnologii de vârf pentru a spori capacitățile noastre digitale și productivitatea reprezentanților noștri,” a declarat Jan Zijderveld, CEO, Avon.

“Pentru Avon România, această fuziune deschide noi oportunități consumatorilor și reprezentanților noștri. Vorbim în special despre accesul la un portofoliu extins de produse inovatoare, dar și la instrumente digitale de ultimă generație care ne vor ajuta să accelerăm implementarea strategiei OPEN Up și ritmul de creștere în online”-  Andreea Moldovan, General Manager, Avon SEE.  

Natura & Co estimează ca această fuziune să genereze obiective financiare estimate între 150 de milioane USD și 250 de milioane USD anual, dintre care unele vor fi reinvestite pentru a spori resursele în digital și în social selling, în cercetare și dezvoltare, în inițiative de brand și în creșterea amprentei geografice a Grupului.

„În urma achiziției Aesop în 2013 și a The Body Shop în 2017, Natura & Co face un alt pas decisiv în a construi un Grup global, cu un portofoliu extins de branduri, prezent pe mai multe canale, motivat de rezultate”, a declarat Roberto Marques, Executive Chairman, Natura & Co.

Ca parte a acestei tranzacții, a fost creată o nouă companie, un holding brazilian, Natura Holding S.A. Pe baza ratei de schimb fixe de 0,300 de acțiuni Natura Holding pentru fiecare acțiune AVON, acționarii Natura & Co vor deține aproximativ 76% din compania mixtă, în timp ce acționarii comuni ai Avon vor deține aproximativ 24%.

La finalizarea tranzacției, Consiliul de Administrație al companiei mixte va avea 13 membri, dintre care 3 vor fi desemnați de Avon. Tranzacția rămâne supusă condițiilor uzuale de încheiere a unei tranzacții, inclusiv aprobării de către acționarii Natura & Co și acționarii Avon, precum și de autoritățile antitrust din Brazilia și din alte jurisdicții. Încheierea tranzacției este preconizată la începutul anului 2020. 

Foto: Dariusz Szwangruber | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: