Antreprenori Interviuri & Opinii

Nemira, imperiul literar al Anei Nicolau

12 ian. 2026 7 min

Nemira, imperiul literar al Anei Nicolau

Reading Time: 7 minute

Ana Nicolau este directoarea editurii Nemira, una dintre cele mai importante edituri din România, recunoscută pentru curajul de a promova literatura de calitate și pentru deschiderea către noi voci și perspective. Sub conducerea Anei, editura a diversificat portofoliul, aducând în atenția publicului autori români contemporani, serii cult și proiecte editoriale relevante pentru cititorii de azi.

Pentru Ana, Nemira nu a fost niciodată doar un business. A fost, încă din copilărie, parte din viața ei, „o prelungire a familiei”. Când a preluat conducerea editurii la doar 26 de ani, după moartea tatălui său, Valentin Nicolau, fondatorul Nemira, a simțit mai degrabă o chemare.

Nu mi-am imaginat niciodată că voi prelua conducerea editurii atât de devreme și a fost, cu siguranță, un proces foarte rapid de maturizare și învățare.

Privind în urmă, recunoaște că începutul a fost intimidant, chiar „o presiune mare care vine cu rolul de a conduce un business de familie construit de altcineva timp de zeci de ani, cu pasiune și dedicare”. Dar, treptat, a înțeles că adevărata ei misiune nu era să păstreze editura în forma în care o crescuse tatăl ei, ci „să o ghideze să evolueze odată cu mine și cu piața”.

Nemira, imperiul literar al Anei Nicolau
Foto (C) Andreea Mitran

În cei unsprezece ani de când conduce Nemira, Ana a devenit una dintre cele mai vizibile și respectate figuri din industria editorială românească. Sub îndrumarea sa, editura a reușit să păstreze echilibrul delicat dintre tradiție și inovație, rămânând fidelă valorilor care au consacrat-o, dar și deschisă transformărilor aduse de noile generații de cititori.

Am crescut împreună cu editura. Am învățat că trebuie să ascult mai mult decât să dau instrucțiuni, să am încredere în oamenii din echipa mea și să le las spațiu pentru a crește și a dezvolta proiecte.

Nemira se distinge astăzi printr-o identitate clară, construită pe baza unei istorii solide, dar reîmprospătată de o echipă tânără și de o viziune contemporană asupra industriei editoriale.

Suntem, până în prezent, printre puținele edituri din România în care tranziția între generații s-a încheiat cu succes. Mai mult decât atât, este probabil singura editură mare din țară condusă de două femei din generația milenialilor, eu și Cătălina Nicolau. Acest lucru își pune amprenta atât asupra cărților pe care le publicăm, cât și a felului în care facem business.

Printre valorile centrale ale echipei se numără echilibrul între viața personală și cea profesională, un principiu rar întâlnit în mediul editorial. „Suntem probabil singura editură care testează în acest moment săptămâna de lucru de patru zile”, spune Ana, convinsă că inovația trebuie să înceapă din interior.

Inovația este, de altfel, unul dintre cuvintele care definesc cel mai bine filosofia Nemira. Editura a fost prima din România care a publicat un ebook, prima care a lansat un imprint de manga în limba română și prima care a dezvoltat o aplicație de audiobooks.

Un alt pilon identitar al editurii este pasiunea pentru literatura de imaginație, SF, fantasy și horror, domenii care au pus Nemira pe hartă încă de la începutul anilor ’90.

De 35 de ani am rămas lider de piață în această categorie. Imprintul Armada reunește titluri legendare precum „Dune”, de Frank Herbert, „Odiseea spațială”, de Arthur C. Clarke, „Urzeala tronurilor”, de George R.R. Martin sau „Problema celor trei corpuri”, de Liu Cixin. Este o parte din ADN-ul nostru și datorită acestei zone avem una dintre cele mai mari baze de fani din România.

Comunitatea Nemira este activă, pasionată și loială, iar dovadă stă clubul de lectură Nemira, care a trecut recent de 100 de ediții, precum și prezența constantă a editurii la evenimente majore precum Comic Con sau Bookfest.

Anul 2025 a adus însă și provocări fără precedent. „A fost probabil cel mai dificil an pentru piața de carte de la criza din 2008–2009”, a mărturisit Ana Nicolau. Creșterea TVA-ului pentru carte, inflația și scumpirea hârtiei au generat un efect de domino care a afectat întreaga industrie.

Am văzut o scădere a volumului vânzărilor și o diminuare a marjei de profit, dar și o reducere a consumului de carte, pentru că cititorii nu își mai permit toate noutățile.

Răspunsul Nemira a fost unul creativ, anume lansarea colecției Nemira Smart, ediții de buzunar la preț fix – 29,99 lei – care aduc mai aproape de public titlurile-emblemă ale editurii. „Ne-am dorit să facem cărțile mai accesibile pentru cât mai mulți cititori”, a spus Ana.

România, țara care nu citește (?)

Într-o țară în care lectura nu mai ocupă demult un loc prioritar în viața de zi cu zi, Ana a vorbit și despre misiunea aproape sisifică a editorilor.

Realitatea este că eforturile editurilor de a promova lectura sunt o mică picătură de apă într-un ocean de incultură.

Lipsa unei strategii naționale de promovare a lecturii, absența programelor coerente în școli și subfinanțarea sistemului educațional fac ca dragostea pentru carte să fie, în România, un act aproape de rezistență culturală. „Nu poți să repari prin campanii individuale ceea ce nu se face la nivel național”, a adăugat Ana.

Tocmai de aceea, dintre toate campaniile pe care le-a coordonat de-a lungul anilor, cea mai apropiată de sufletul ei rămâne „Cititorul – o nouă specie pe cale de dispariție”, realizată împreună cu agenția Saatchi & Saatchi România. Campania, devenită între timp un reper în comunicarea culturală, a avut un mesaj puternic: cititorul modern este o raritate.

Nemira, imperiul literar al Anei Nicolau

Ideea de a-i transforma pe cititori în „exponate” la Muzeul Antipa, alături de specii rare sau pe cale de dispariție, a fost un gest de ironie inteligentă, dar și un strigăt de ajutor.

Am vrut să atragem atenția asupra faptului că cititul devine un act excepțional, nu o normalitate.

Campania a stârnit emoție și dezbatere, a fost discutată în presă și pe rețelele sociale și a reușit ceea ce puține inițiative culturale reușesc, anume să transforme o problemă reală într-un moment de conștientizare colectivă.

Dar dincolo de campanii și inițiative punctuale, adevărata satisfacție pentru un editor vine atunci când o carte ajunge la cititori și rezonează cu ei. „Fiecare editor are un moment de mândrie când una dintre cărțile pe care a ales-o, uneori cu ani înainte de apariție, confirmă și devine bestseller”, a spus ea.

Într-o piață mică și volatilă, unde tirajele sunt adesea modeste, un bestseller românesc înseamnă astăzi între 10.000 și 100.000 de exemplare vândute.

Nemira, imperiul literar al Anei Nicolau

Este o confirmare că am avut intuiția potrivită, dar și că echipa editorială, de marketing și de distribuție a lucrat în sinergie perfectă.

Succesul comercial, însă, nu este niciodată singurul criteriu de valoare. Pentru Ana, un real bestseller este o carte care „rămâne”, care creează conversație, care schimbă felul în care cititorii se raportează la literatură.

Un exemplu de curaj editorial și de viziune este imprintul n’autor, lansat în 2018 și coordonat de Eli Bădică. Este una dintre cele mai importante inițiative ale Nemira din ultimii ani, prin care editura a decis să investească în literatura română contemporană și să ofere un spațiu vizibil noilor voci.

Am vrut să vedem mai multe nume noi în peisajul literar, să susținem debutul și să investim în promovarea autorilor români.

Decizia nu a fost una dictată de calcule financiare, ci de o convingere profundă că literatura română merită mai multă vizibilitate. „Cred că am creat un val pe piață. După lansarea n’autor, și alte edituri au început să investească mai mult în marketing și PR pentru autorii lor.” Totuși, Ana recunoaște că publicarea literaturii autohtone rămâne o provocare.

Financiar, n’autor este încă în categoria proiectelor care, deși sunt extrem de prestigioase și necesare pentru piață, nu reușesc să-și acopere toate costurile de producție.

Problema este structurală și afectează întreaga industrie: lipsa sprijinului statului pentru editurile care publică autori români. „Statul se mândrește cu scriitorii noștri când sunt premiați internațional, dar sprijinul real pentru a publica literatură autohtonă este inexistent.”

Pași mari într-o piață mică

Pentru Ana, finalul de an nu înseamnă niciodată un moment de repaus, ci o nouă etapă în maratonul continuu al planificării și al visării cu ochii deschiși.

Anul editorial 2025 s-a închis pentru noi cu ultimele cărți trimise către tipografie, dar deja lucrăm la cărțile anului 2026.

Ultima mare bucurie pe care Nemira o oferă publicului în decembrie este cartea de memorii a marelui actor britanic Anthony Hopkins, o apariție-eveniment așteptată de fanii din întreaga lume. „E genul de carte care traversează generațiile, o poveste de viață și de artă spusă cu onestitate, eleganță și vulnerabilitate”, a explicat Ana.

Nemira, imperiul literar al Anei Nicolau

Adevărata efervescență se anunță pentru 2026, un an cu o încărcătură specială, fiindcă Nemira împlinește 35 de ani. Este o vârstă simbolică pentru o editură care a trecut prin transformări profunde, a rezistat crizelor economice, schimbărilor de generație și revoluțiilor tehnologice, fără să-și piardă identitatea.

Vrem ca 2026 să fie un an al recunoștinței pentru toți cei care au crescut alături de Nemira, dar și un an al curajului, în care să ne deschidem către noi direcții.

Primul mare proiect al anului viitor este lansarea unei noi colecții de nonficțiune, menită să aducă pe piață voci contemporane relevante din domenii precum știința, cultura, filosofia și politica globală. „Simt că cititorii români își doresc tot mai mult să înțeleagă lumea în care trăiesc, să citească despre idei, despre schimbări, despre provocările epocii noastre. Vrem să aducem acele cărți care te fac să gândești, care te scot din zona de confort și te obligă să vezi lucrurile altfel.”

Cel de-al doilea mare anunț pentru 2026 este o colaborare de proporții internaționale, anume parteneriatul Nemira cu Shueisha, cea mai mare editură de manga din Japonia. Această colaborare va aduce pentru prima oară în România două serii cult,  „Death Note” și „Demon Slayer: Kimetsu no Yaiba.”

Privind spre viitor, Ana rămâne fidelă acelui echilibru care a definit Nemira încă de la început, respectul pentru tradiție și dorința permanentă de a inova. „Fiecare an aduce provocări noi, dar și ocazii de a ne reinventa. Atâta timp cât cititorii ne sunt alături, cât există pasiune și curiozitate, Nemira va continua să crească.”

Articole pe aceeași temă: