Companii Finanțe Stiri

Noriel Impex a luat un credit de 1,22 mil. euro de la Raiffeisen Bank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19

27 apr. 2021 2 min

Noriel Impex a luat un credit de 1,22 mil. euro de la Raiffeisen Bank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19

Reading Time: 2 minute

Noriel Impex SRL, una dintre cele mai mari companii de distribuție de jocuri și jucării din România, a obținut de un credit în valoare de 1,22 milioane de euro de la Raiffeisen Bank.

Împrumutul a fost garantat de EximBank în proporție de 90%, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Finanțarea va acoperi atât cheltuielile aferente contractelor comerciale ale companiei în derulare (de la achiziționarea mărfii și până la desfacerea produselor pe piețele interne și externe), cat și cheltuielile generale.

“Finanțarea ne va ajuta să susținem creșterea activității noastre, într-o perioada în care avem lichidități limitate. In paralel cu dezvoltarea noastră pe piața locala, prin extinderea numărului de clienți și prin lărgirea portofoliului de produse, ne îndreptam atenția și spre piețele externe. Primele rezultate au venit în urma prezentei noastre la târgul de profil din Hong Kong în 2019 și 2020. Am încheiat parteneriate cu o serie de distribuitori din Grecia, Serbia și Croația pentru desfacerea propriilor articole, dar și pentru dezvoltarea de produse în regim “private label”. In prezent, suntem în negocieri pentru începerea colaborării și cu parteneri din Italia și Mexic.”

Bogdan Ciungradi, director general la Noriel Impex SRL

Noriel, de la antreprenoriat la corporație

Parte a grupului Noriel (alături de Toys and Games SRL, compania care produce jocuri și puzzle-uri, și Intertoy Zone SRL, divizia de retail care are în România 83 de magazine și 600 de angajați), Noriel Impex SRL reprezintă componenta de distribuție.

Înființată în 1995, compania asigură prezența la nivel național a mărcilor proprii Noriel și a celor cu distribuție exclusivă, prin intermediul rețelelor de retail și a distribuitorilor, dar și internațional, prin contracte directe cu parteneri externi.

În 2016, familia Constantinescu, care a fondat grupui Noriel, a vândut compania unui fond de private equity detinut de Enterprise Investors.

Raiffeisen Bank are în România 8 centre regionale pentru corporații și o echipă dedicată companiilor mari și medii în București, banca deține un portofoliu de peste 2 miliarde de euro în finanțări acordate corporațiilor.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: