Good News

Notino Collection lansează 6 noi produse – măști faciale și plasturi pentru ochi din bioceluloză coreeană

26 mai 2025 2 min

Notino Collection lansează 6 noi produse – măști faciale și plasturi pentru ochi din bioceluloză coreeană

Reading Time: 2 minute

Notino Collection, brandul propriu al retailerului de frumusețe Notino, continuă să se extindă. Acum, focusul este pe produsele de îngrijire a pielii. Brandul lansează 6 noi produse — măști faciale și plasturi pentru ochi – toate fabricate în Coreea dintr-un material inovator: bioceluloză.

Măștile faciale Notino Collection sunt realizate din material biocelulozic; testate dermatologic; potrivite pentru pielea sensibilă; fără parfum.

Bioceluloza este un material natural premium, derivat din fermentarea apei de cocos cu ajutorul anumitor tulpini de bacterii. Rezultatul? O fibră ultra fină, biodegradabilă, extra subțire, care formează o peliculă asemănătoare unui gel ce aderă perfect la piele.

Bioceluloza este utilizată din ce în ce mai des la fabricarea măștilor faciale de înaltă performanță pentru hidratare intensă, calmare și regenerare. Atuurile ei? Capacitatea sa excepțională de a reține umiditatea și de a transporta ingredientele active în profunzimea pielii.

Bioceluloza are o structură respirabilă și adaptabilă, ceea ce o face să îți dea senzația de second skin (a doua piele), permițând o absorbție maximă a serumurilor și oferinduți o experiență de îngrijire spa, chiar la tine acasă. De asemenea, oferă în mod natural un ușor efect de răcire asupra pielii, grație conținutului ridicat de apă și texturii sale gelatinoase. Acest efect de răcorire amplifică beneficiile calmante și liniștitoare ale măștii, fiind ideală pentru pielea obosită, sensibilă sau iritată.

Extinderea gamei de îngrijire a feței Notino Collection include 4 măști faciale și 2 seturi de plasturi pentru ochi.

Masca facială hidratantă din bioceluloză cu ceramide (22 lei): hidratează intens și ajută la îmbunătățirea barierei pielii. Este infuzată cu ceramide, glicerină și acid hialuronic, care redau nivelul optim de umiditate, fortifică pielea și revitalizează pielea obosită. Ceramidele ajută la menținerea hidratării, la protejarea împotriva factorilor externi și oferă un aspect tânăr și suplu. Acidul hialuronic menține pielea netedă și hidratată, reducând liniile fine și uscăciunea.

Mască facială anti-îmbătrânire din bioceluloză cu retinol (22 de lei): concepută pentru a hidrata și a reduce semnele vizibile ale îmbătrânirii, această mască este îmbogățită cu retinol și arginină, oferind pielii un aspect neted, ferm și proaspăt. Retinolul (vitamina A) ajută la uniformizarea texturii pielii și la redarea strălucirii, în timp ce arginina contribuie la hidratarea și suplețea pielii.

Mască facială iluminatoare din bio-celuloză cu vitamina C (22 lei): face un ten luminos și uniform datorită infuziei cu vitamina C și Centella Asiatica. Vitamina C este un antioxidant puternic ce ajută la reducerea petelor pigmentare și îmbunătățirea elasticității pielii. Centella Asiatica (Cica) calmează pielea și întărește bariera cutanată – ideală pentru pielea sensibilă.

Mască facială calmantă din bio-celuloză cu niacinamidă (22 lei): calmează și ajută la refacerea pielii cu această mască ce conține niacinamidă și extract de calendula. Niacinamida (vitamina B3) uniformizează tonul pielii, reduce porii și întărește bariera cutanată. Extractul de gălbenele are efecte antiinflamatoare și este perfect pentru pielea sensibilă sau stresată.

Setul de plasturi clarifianți pentru ochi cu niacinamidă și Centella Asiatica (72 de lei pentru 5×2 bucăți): acești plasturi pentru ochi sunt ideali pentru pielea sensibilă din jurul ochilor. Infuzați cu niacinamidă, Centella Asiatica și pantenol, oferă hidratare, calmare și iluminare vizibilă. Pantenolul (pro-vitamina B5) oferă hidratare profundă și previne pierderea de apă, menținând pielea netedă și revitalizată.

Setul de plasturi anti-îmbătrânire pentru ochi cu coenzima Q10 și retinil palmitat (72 de lei pentru 5×2 bucăți): acești plasturi fără parfum sunt special creați pentru pielea sensibilă din jurul ochilor. Conțin retinil palmitat, o formă blândă de retinol, potrivită pentru pielea sensibilă, și coenzima Q10, un antioxidant care îmbunătățește elasticitatea pielii și reduce liniile fine. Formula este completată de acid hialuronic și glicerină pentru hidratare intensă și un aspect vizibil întinerit și neted.

Articole pe aceeași temă: