Antreprenori CSR

”Noua preocupare a antreprenorilor va fi aceea de a obține un profit responsabil, nu doar un profit” – Corneliu Bodea, CEO Adrem, la Zilele Biz 2021

8 nov. 2021 3 min

”Noua preocupare a antreprenorilor va fi aceea de a obține un profit responsabil, nu doar un profit” – Corneliu Bodea, CEO Adrem, la Zilele Biz 2021

Reading Time: 3 minute

Mediul de afaceri se schimbă, nu doar din cauza pandemiei, ci și pentru că mentalitățile și principiile pe care se vor derula businessurile în viitor se schimbă. ”Oamenii, în general, și antreprenorii în special, se gândesc să rezolve și alte probleme, și nu se vor mai concentra exclusiv pe obținerea profitului, ci pe obținerea unui profit responsabil”, a explicat Corneliu Bodea, CEO Adrem și președinte al Centrului Român de Energie (CRE), în cadrul Zilei Antreprenoriatului Biz.

Marea transformare pe care o trăim în aceste vremuri, este schimbarea de mentalitate vizavi de modul în care se dezvoltă afacerile, de modul în care sunt proiectate, fie și pe termen scurt sau mediu, a explicat Corneliu Bodea. Cele care au dat startul pentru o altfel de abordare a afacerilor au fost multinaționalele, pentru că, probabil, feedback-ul clienților este mai rapid, aproape instant, iar influența și rapiditatae difuzării opiniei acestora poate afecta pe termen lung businessurile.

Preocuparea pentru un mediu green, eco, de exemplu, sau pur și simplu preocuparea pentru a ține cont de părerea oamenilor (a se citi consumatori) devine primordială, spune Corneliu Bodea. ”Oamenii cer o mai mare responsabilitate, în general, deci nu e ceva care vine din neant, ei vor să rezoneze și să cumpere produse și servicii responsabile”, adaugă acesta.

Vorbim chiar despre un nou concept, explică CEO-ului grupului Adrem în cadrul intervenției la Zilele Antreprenoriatului, eveniment anual al Revistei Biz, ediția aniversară de 20 de ani. Termenul ESG, din ce în ce mai des folosit, vine de Environmental, Social & Governance, definește exact noile principii ale afacerilor acestei perioade, dar și ale viitorului. Este vorba, mai exact, despre responsabilitatea în demersul total al afacerilor, în care profitul nu mai este obiectivul unic, primordial și central, ci profitul obținut pe baze sustenabile, cu grijă față de mediu și față de oameni.

Asistăm, mai mult sau mai puțin, dar trendul este vizibil, explică Bodea, chiar la o schimbare în acest sens a politicilor fiscale, financiare și la nivel corporatist, de asemenea. Din perspectiva antreprenorilor, ”o abordare pe acest trend este absolut obligatorie în următoarea perioadă, indiferent de mărimea afacerii sau domeniul de activitate”, explică acesta.

Ce provocări urmează în perioada imediat următoare, mai ales în domeniul energiei, acolo unde anul 2021 a venit cu foarte mari schimbări? ”Prețurile la energie au explodat și nu este ușor pentru nimeni să susțină acest val uriaș de scumpiri în lanț”, spune Corneliu Bodea. Impactul este mare atât pentru consumatori, dar și pentru antreprenorii din domeniu. Vor fi multe afaceri afectate, ceea ce, pentru jucători mari, ar putea reprezenta oportunități de investiții, iar pentru cei mici, oportunități de exit, de vânzare.

Anul 2022 va fi un an dificil, cel puțin două unghiuri de vedere: situația sanitară, la nivel local mai ales, dar și la nivel mondial, apoi criza politică din România, care ar putea întârzia o rezolvare a problmelor economice. ”Cred că nota de plată pentru acești doi ani va apărea, în totalitate, abia în anul 2022”, a concluzionat Corneliu Bodea. Cu optimism, eu văd doar oportunități și anul viitor.

Zilele Biz 2021, ediția aniversară 20 de ani, a început cu Ziua Antreprenoriatului, luni, 8 noiembrie 2021, fiind urmată de Zilele Inovației, Managementului, Marketing&Comunicar și CSR. Partenerii Zilei Antreprenoriatului au fost Banca Transilvania, Nordis Group, Siviero Maria, Adrem Group.

Despre Zilele Biz

Zilele Biz prezintă într-un maraton LIVE de 5 zile, transmis pe pagina de Facebook și canalul de YouTube ale revistei Biz, schimbul de idei, analizele, soluțiile și previziunile care trasează tendințele din mediul de business românesc. De 20 de ani, Zilele Biz este martorul tuturor transformărilor și evenimentelor economice și de business din România. Din 2002 și până azi, la Zilele Biz s-au format generații de profesioniști în antreprenoriat, management, comunicare și marketing. Ediția 20 a festivalului Zilele Biz este și anul acesta LIVE, într-o transmisiune gratuită pe rețelele de socializare Biz, și a avut loc la Hotel Marmorosch Bucharest.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: