Stiri Tech

Bitdefender a descoperit o amenințare informatică nedectată de patru ani în aplicații Android

22 mai 2020 2 min

Bitdefender a descoperit o amenințare informatică nedectată de patru ani în aplicații Android

Reading Time: 2 minute

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat o nouă amenințare informatică, denumită Mandrake, care infectează dispozitive cu Android cu scopul de a spiona și de a goli conturile bancare ale anumitor utilizatori.

Pe durata cercetării, au fost semnalate mai multe atacuri de tip phishing pentru aplicații din categoriile financiar și shopping, precum aplicația de investiții CommSec, folosită pentru trading și management de investiții, aplicația tip portofel de criptomonede Lunoor Coinbase, aplicația de cumpărături online Amazon și inclusiv Gmail și Google Chrome. Cele mai multe victime ale Mandrake au fost raportate în Australia, Europa, SUA și Canada.

Cum a reușit Mandrake să stea ascuns timp de patru ani în aplicații din magazinul oficial Google Play? Spre deosebire de alte amenințări informatice, dezvoltatorii Mandrake au făcut eforturi mari să nu infecteze victimele. Atacatorii au selectat doar anumite dispozitive pe care să le infecteze și au eliminat din start anumite țări ce nu prezintă interes, pentru a putea rămâne nedetectați de către soluțiile de securitate cât mai mult timp.

După ce se instalează pe dispozitiv, Mandrake monitorizează o perioadă de timp comportamentul victimei și abia ulterior accesează date precum agenda telefonică, mesajele, intervalul orar de utilizare, activitatea de pe ecran și preferințele legate de modul de folosire a telefonului, ceea ce îi permite să contureze un profil precis al victimei.

Amenințarea informatică poate apoi să preia controlul total asupra dispozitivului: de la reducerea volumului sunetului și blocarea de mesaje și apeluri, până la furtul datelor de acces, efectuarea de transferuri de bani și chiar șantaj. Atacatorii au acces inclusiv la codurile de autentificare în doi pași trimise de bancă pentru reconfirmarea unor tranzacții efectuate pe internet și prevenirea fraudelor, ceea ce extinde funcționalitățile amenințării, de la spionaj la furt de bani.

În cazul Mandrake, aplicațiile infectate au sute sau cel mult mii de descărcări, iar în multe cazuri dispozitivele infectate nici măcar nu au fost atacate dacă ținta nu prezenta vreun interes. Dacă ceva nu merge conform planului sau victima nu este de calibrul dorit, Mandrake are încorporată o comandă specială numită seppuku (după ritualul japonez de suicid) care îi permite să șteargă toate datele de pe dispozitiv și să înlăture orice urmă a vreunei amenințări informatice.

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: