Good News CSR

OMV Petrom contribuie cu 3 mil. euro la modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești

23 sept. 2022 2 min

OMV Petrom contribuie cu 3 mil. euro la modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești

Reading Time: 2 minute

OMV Petrom susține modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu 3 milioane de euro. Unitatea medicală este cea mai importantă din Prahova, fiind singurul spital din zonă cu secții de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă și tratare a pacienților cu arsuri.

Sponsorizarea OMV Petrom va fi utilizată pentru achiziția echipamentelor medicale pentru 7 săli de operație.

„Suntem bucuroși că putem contribui la dotarea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu echipamente moderne, care îmbunătățesc calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Acest proiect este deosebit de important pentru noi și întărește parteneriatul solid pe care l-am construit cu comunitatea de aici. În paralel cu investițiile pe care le realizăm și locurile de muncă pe care le asigurăm în Ploiești și județul Prahova, suntem implicați în numeroase alte proiecte sociale dezvoltate în beneficiul comunităților locale.”

Christina Verchere, CEO OMV Petrom

Cele 7 săli de chirurgie ale Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu”, dintr-un total de 13, au fost recent renovate și vor fi dotate, în urma sponsorizării acordate de OMV Petrom, cu o serie de echipamente moderne. Printre acestea se numără 4 mese de operație, 5 linii complete de chirurgie, defibrilator, aparat de anestezie de înaltă performanță, sistem pentru intubații dificile cu video asistență, sisteme de sterilizare a aerului, aparat de radiologie și alte echipamente medicale. OMV Petrom s-a implicat constant în proiecte importante din domeniul sănătății.

Spitalul Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” este cea mai mare instituție medicală din județul Prahova și oferă anual asistență medicală pentru circa 65.000 de pacienți

„Mulțumim companiei OMV Petrom pentru implicarea sa în modernizarea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești Dr. Constantin Andreoiu. Datorită acestei sponsorizări importante, chirurgii noștri vor beneficia de dotări moderne care îi vor ajuta să facă ce știu ei mai bine: să salveze și să protejeze viața pacienților lor. OMV Petrom arată astfel că este un actor responsabil al comunității noastre și suntem convinși că vom dezvolta împreună și alte proiecte importante pentru comunitatea noastră.”

Iulian Dumitrescu, Președinte al Consiliului Județean Prahova

OMV Petrom a susținut cu 10 milioane de euro Asociația Dăruiește Viață pentru primul spital oncologic pentru copii din România. De asemenea, compania a susținut cu 1,5 milioane de euro Asociația Blondie, pentru a facilita transportul pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în țara noastră și s-a implicat în combaterea pandemiei COVID-19, sprijinind Crucea Roșie și spitalele din prima linie cu 1,4 milioane de euro. În total, în ultimii 5 ani, OMV Petrom a susținut sectorul medical din România cu peste 16 milioane de euro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: