Finanțe Stiri

OTP Bank oferă cont bancar și pachet 100% online pentru persoane juridice, cu costuri de la zero lei

16 sept. 2022 < 1 min

OTP Bank oferă cont bancar și pachet 100% online pentru persoane juridice, cu costuri de la zero lei

Reading Time: < 1 minut

OTP Bank România oferă contul curent 100% online pentru persoane juridice, prin intermediul a 10 pachete cu costuri începând de la zero lei, construite în funcție de tipul companiei și nevoia de servicii bancare.

Produsul este adresat companiilor cu cifra de afaceri anuală de până la 5 milioane euro, persoanelor fizice autorizate și întreprinderilor individuale, oferind o gamă largă de pachete de produse și servicii bancare personalizate, în funcție de specificul și nevoile afacerilor.

Pachetele pot fi accesate de la distanță, 100% digital, 24/7 și semnate electronic oricând în intervalul extins de funcționare: de luni până vineri între 08:00 și 22:00 și sâmbătă de la 09:00 la 18:00.

„Viziunea de dezvoltare a OTP Bank România se bazează pe oferirea de servicii bancare și experiențe de utilizare eficiente și de calitate, iar acest produs ne aduce mai aproape de obiectivul de integrare digitală a ofertei de servicii bancare pentru toate categoriile de clienți. Pe lângă serviciul OTP POSibil pentru comercianții locali, contul 100% online oferit antreprenorilor români completează și optimizează experiența digitală de banking, cu costuri minime.”

Roxana Hidan, Director General Adjunct și coordonator al Diviziei de Afaceri, OTP Bank România

Deschiderea contului se realizează în urma unei cereri online, urmată de parcurgerea fluxului de înregistrare online și identificarea video obligatorie, după care clientul obține acces securizat la serviciul de Internet & Mobile Banking pentru gestionarea facilă a contului.

Clienții au posibilitatea de a alege unul din cele 10 pachete de cont curent, adaptate specificului și nevoilor afacerilor acestora. Fiecare dintre pachetele bancare includ:

  • Număr nelimitat de conturi gratuite, indiferent de valuta acestora;
  • Card de debit VISA;
  • Internet Banking gratuit;
  • Încasări intra și interbancare fără costuri;
  • Ordine de plată intrabancare prin Internet Banking & SmartBank gratuite;
  • Plăți interbancare în lei fără comisioane, prin Internet Banking, în funcție de pachetul ales.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: