Lifestyle

Ouăle Grivița 53 intră în licitație la Artmark

Reading Time: 2 minute

Ouăle Grivița 53, realizate în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru Grivița 53 – primul teatru construit împreună, intră în licitație la Artmark.

În urmă cu câteva luni Fundația „Calea Grivitei” a demarat o originală campanie de strângere de fonduri pentru Grivița 53 – primul teatru construit împreună. OUĂLE GRIVIȚA 53 au trezit mult interes și simpatie: 19 ouă gigant de fibră de sticlă, de 2m înălțime, 1,65 diametru și 50kg au fost pictate de 19 personalități, printre care Maia Morgenstern & Cabiria Morgenstern, Oana Pellea, Horațiu Malaiele, Marius Manole, Ivan Patzaichin, Alex Găvan, Alexandru Tomescu, Cristian Mungiu, Valeria Racila van Groningen, Mihai Dobrovolschi, Dan Perjovschi, Mirela Traistaru, Iuliana Vîlsan. Sumă care se strânge în urmă vânzării urmează să fie donată în contul proiectului la finalul campaniei. 

Ultima etapă a campaniei OUĂLE GRIVIȚA 53 este realizată de cunoscută casă de licitații Artmark care și-a exprimat susținerea pentru Grivița, a selectat 5 din cele 19 ouă și le-a inclus în licitația din 9 iulie. Ouăle semnate de Gheorghe Fikl, Francisc Chiuariu, Alexandra Nechită, Mihai Popescu și Arantxa Etcheverria sunt expuse începând de astăzi, până pe 9 iulie la Palatul Cesianu – Racoviță, sediul Artmark. Prin acest gest casă de licitații își dorește să strângă o sumă de bani considerabilă cu care Fundația să poată începe șantierul teatrului Grivița 53. 

Inițiatoarea proiectului, regizoarea și scriitoare Chris Simion – Mercurian a pus la bătaie casa bunicii sale. Cu banii câștigați pe casă în 2016, a cumpărat terenul pe care se construiește teatrul. În 2017 a dat start campaniei de strângere de fonduri și a înscris proiectul Grivița 53 într-unul din cele mai importante concursuri de arhitectură sustenabilă din lume. Au participat 5003 proiecte, au fost 7 premii iar Grivița 53 a fost printre cei șapte câștigători. Prima data când România a fost premiata în acest impresionant concurs. 2018 a fost un an de pauză pentru proiect. Chris și-a schimbat prioritățile și și-a pus sănătatea pe primul loc. În 2019 a putut să-și reia visul și să continuie campania de strângere de fonduri. Pentru construcția Grivița 53 este necesară sumă de 1.300.000 Euro (în care este inclus și echipamentul tehnic) dar  șantierul poate fi început cu 400.000 Euro. 

Partenerii campaniei OUĂLE GRIVIȚA 53: Leroy Merlin, Aquatec, Liliac, Fratelli Social Club, Aqua Carpatica, Tucă Zbârcea și Asociații, Radio Guerrilla, Revistă Biz, Digi TV, Forbes  & Hotnews.

Susținători ai inițiativei & posesori de ouă Grivița 53: 

Globalworth Foundation (Dan Perjovschi, Mirela Traistaru, Mihai Popescu și Iuliana Vîlsan), Classliving – Camelia Sucu (Oana Pellea și Ivan Patzaichin), Mullen Lowe – Veronica Savanciuc (Maia & Cabiria Morgenstern), Steven & Valeria van Groningen (Cristian Mungiu & Dalina Badescu), Dinu Urse și Asociații (Marius Manole și Mihai Dobrovolschi), Immofinanz (Chris Simion – Mercurian și Valeria Racilă van Groningen), CĂ Immo (Alexadra Nechită) , AFI(Horațiu Malaiele), CBRE (Alexandru Tomescu și Ana Munteanu) și Teilor (Alex Găvan și Adina Mastalier).

Chris Simion-Mercurian este o personalitate apreciată atât în tară, cât și în străinătate. Chris are o carieră de peste 20 de ani în teatru, peste 48 de spectacole regizate, 10 cărti publicate și este inițiatoarea celui mai important festival de teatru independent din tară – UNDERCLOUD.

 

Oana Voinea

Recent Posts

Orange anunță un nou Chief Financial Officer

Orange anunță numirea lui Carl Al Khawand în funcția de Chief Financial Officer (CFO) al Grupului Orange România, începând cu…

7 minute ago

Mii de hărți Metrorex au devenit reclame KFC, pentru totdeauna

Călătoria cu metroul face parte din rutina zilnică a milioane de bucureșteni. Rutină pe care KFC, cu ajutorul echipei McCann…

o oră ago

Good2Go, noul concept de pe piața de retail de tip convenience, deschide primul magazin dintre cele 15 planificate pentru lansare în 2024

Good2Go, cel mai nou concept de magazin de tip convenience dedicat publicului tânăr și activ, precum și tuturor celor preocupați…

o oră ago

O nouă destinație turistică din Emiratele Arabe Unite, pe radarele turiștilor români: Ras Al Khaimah

Cum plănuiește Ras Al Khaimah, cel mai nordic emirat din EAU, să atragă 3,5 milioane de turiști până în 2030…

3 ore ago

5 to go și Corso lansează înghețata Salted Caramel Caffe Latte

5 to go și Corso anunță debutul unui parteneriat strategic care se concretizează prin lansarea mixului perfect de sezon, gata…

4 ore ago

Magazinele Lidl vor fi închise în prima și a doua zi de Paște

Unul dintre principiile după care Lidl se ghidează în relația cu angajații este menținerea unui echilibru între viața personală și…

4 ore ago