Stiri

Peste 1.500 de site-uri capcană pentru investitorii în criptomonede

Reading Time: 2 minute

De la începutul anului, Kaspersky a detectat la nivel global mai mult de 1.500 de site-uri frauduloase care vizau potențialii investitori în criptomonede sau utilizatorii interesați de miningul criptomonedelor. În această perioadă, compania a zădărnicit, de asemenea, mai mult de 70.000 de încercări ale utilizatorilor de a accesa astfel de site-uri.

În ultimul timp, multă lume a devenit interesată de criptomonede, iar atacatorii nu scapă ocazia de a folosi acest lucru în avantajul lor. În același timp, atât cei care doresc să investească sau să mineze criptomonedele, cât și cei care pur și simplu sunt deținătorii unor astfel de fonduri, se pot regăsi pe radarul fraudatorilor. De exemplu, una dintre schemele pe care le-am descoperit a fost următoarea: utilizatorii au primit un mesaj despre vânzarea unui vaccin exclusiv împotriva coronavirusului mai devreme decât programele oficiale de vaccinare și numai pentru cei care dețin bitcoin”, a declarat Alexey Marchenko, Head of the Content Filtering Methods Development department de la Kaspersky.

Cele mai frecvente scheme utilizate de infractorii cibernetici au inclus:

  • Crearea de site-uri web destinate schimbului de criptomonede false: în acest caz, utilizatorul primea un cupon pentru reîncărcarea unui cont de schimb de cripto. Dar, pentru a-l utiliza, trebuia să efectueze o plată de verificare, de obicei nu mai mult de 0,005 bitcoin (aproximativ 200 de dolari), plată care devenea profitul criminalilor cibernetici
  • Trimiterea de mesaje despre vânzările false de plăci video și alte echipamente pentru mining de criptomonede: pentru a achiziționa echipamentele, utilizatorul trebuia să facă o plată în avans. După încasarea sumei respective, autorul anunțurilor înceta comunicarea.

Crearea de pagini de phishing cu conținut divers pentru a fura informații private, care permiteau infractorilor cibernetici să aibă acces la toate activele digitale asociate cu un portofel electronic special creat pentru criptomonede.

Tehnici perfecționate

De obicei, infractorii cibernetici lansează site-uri în zone de domenii populare: .com, .net, .org, .info, precum și în zone în care achiziția de domenii este ieftină: .site, .xyz, .online, .top, .club, .live. O caracteristică distinctivă a phishing-ului și a altor tipuri de fraudă a criptomonedelor este nivelul ridicat de detalii de pe site-urile web de phishing.

De exemplu, pe paginile dedicate schimburilor de criptomonede false, datele reale, cum ar fi ratele bitcoin, sunt adesea încărcate din paginile oficiale. Atacatorii înțeleg că persoanele care investesc sau sunt interesate de acest domeniu sunt adesea mai pricepute în ceea ce privește tehnologia decât un utilizator obișnuit. Prin urmare, acești cybercrooks își perfecționează tehnicile pentru a obține date și bani de la acești oameni.

Acest tip de fraudă a fost predominant întâlnită tocmai în momentul când vaccinurile au devenit disponibile. Utilizatorii mergeau pe site-ul indicat de infractor unde li se cerea să scrie o cerere pentru precomanda vaccinului. Țintele trebuiau apoi să efectueze o plată în avans în bitcoin, banii mergând în contul criminalilor cibernetici, fără ca victimele să primească ceva în schimb”, adaugă Alexey Marchenko.

Alex Rădescu

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

23 de ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

2 zile ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

2 zile ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

2 zile ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

2 zile ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

2 zile ago