Peste 1,5 miliarde de euro fonduri europene pentru antreprenori și viitori antreprenori în această vară. Ce investiții se pot realiza?
Reading Time: 3 minuteAntreprenorii au la dispoziție în această vară peste 1,5 miliarde euro granturi pentru investiții în mai multe sectoare cheie ale economiei – vizate de oportunitatea de a realiza noi investiții fiind atât companiile la început de drum (start-up), microîntreprinderile, IMM, dar și întreprinderile mari, arată o analiză REI, grup de companii specializate în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat.
Astfel, oamenii de afaceri care dețin microîntreprinderi cu activitate în județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați sau Mureș au la dispoziție peste 200 milioane euro alocate prin programul Tranziție Justă în această vară.
Potrivit datelor analizate de REI, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) urmează să deschidă sesiunea de depunere a proiectelor pe 1 iulie, pentru o perioadă de 60 de zile, unde microîntreprinderile pot accesa până la 300.000 euro pentru a-și dezvolta afacerile în cele șase județe.
„Avem în față o oportunitate uriașă pentru antreprenorii care dețin companii mici în cele șase județe eligibile – Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați sau Mureș. Apelul destinat microîntreprinderilor, din programul Tranziție Justă, se va derula în perioada 1 iulie – 1 septembrie și oferă posibilitatea antreprenorilor să investească în dezvoltarea afacerilor pe care le dețin, prin construcția de noi spații de producție/servicii, modernizarea sau extinderea acestora sau dotarea cu echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice ș.a.”
Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Obiectivul Programului Tranziție Justă (PTJ) este de a permite sprijinirea celor șase județe spre o diversificare economică durabilă din punct de vedere al mediului, prin generarea de locuri de muncă sigure și pe un orizont crescut de timp.
Antreprenorii pot realiza investiții și în active necorporale – de tipul brevetelor, licențelor, a mărcilor comerciale sau programe informatice aferente investiției propuse, activități de organizare evenimente, cursuri de formare profesională, activități de consultanță, de proiectare, cercetare-dezvoltare-inovare, cheltuieli cu certificarea sau activități de informare și publicitate.
Valoarea finanțării nerambursabile trebuie să se încadreze în limitele minime și maxime, respectiv de cel puțin 50.000 euro, dar nu mai mult de 300.000 euro pe proiect de investiții.
Din totalul celor peste 200 milioane euro alocați pe această schemă, cel mai mare sprijin este oferit județului Gorj (peste 49 milioane euro), urmat de județul Hunedoara – atât investiții în regiune, cât și dedicate afacerilor din Valea Jiului (peste 48 milioane euro) și de județul Dolj (peste 36 milioane euro). Topul alocărilor este continuat de județele Prahova (circa 28 milioane euro), Galați (peste 22 milioane euro) și Mureș (22 milioane euro).
Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) a publicat pe parcursul lunii aprilie Ghidul Solicitantului pentru Intervenții care sprijină Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului. Procesarea cărnii, a produselor lactate, producția de pâine, patiserie, construirea/dotarea unor clinici medicale, construirea de structuri de cazare, de agrement sunt doar cateva exemple de activități finanțabile.

„Pentru a obține finanțarea dorită, aplicanții trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor – cu cel mult 9 angajați la nivelul grupului de companii pe care le dețin și afaceri anuale sau active totale de până la 2 milioane euro, să dețină o societate comercială înființată cel târziu la data de 31 decembrie 2023, iar afacerile să fi depășit pragul de 100.000 de euro pe parcursul anului trecut deoarece se punctează să soliciți dublul cifrei de afaceri. Totodată, aplicantul trebuie să fi înregistrat profit din exploatare în 2024 și va trebui să își ia angajamentul că va crea cel puțin un loc de muncă ce va trebui menținut pe perioada de durabilitate a proiectului – minimum 3 ani. Recomandăm tuturor antreprenorilor să analizeze cu atenție acest program, este una dintre schemele cu alocare generoasă în această vară, iar proiectele trebuie pregătite riguros, alături de un consultant profesionist, întrucât documentatia este complexa”
Roxana Mircea, Managing Partner, REI Grup.
Echipa REI Grup a depus, cu succes, zeci de proiecte prin Programul Tranziție Justă – ediția 2023-2024, unde aplicanții au solicitat sprijin pentru finanțarea unor investiții de anvergură, în cele șase județe eligibile. Sprijinul financiar al ediției precedente a fost cuprins între 200.000 euro și 8,4 milioane de euro, iar alocarea totală a depășit un miliard euro.
Foto: © Kateryna Chyzhevska | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz