Stiri

Peste o jumătate de milion de români, informați despre colectarea separată a deșeurilor 

Reading Time: 3 minute

Materiale cu informații utile despre colectarea separată a deșeurilor accesate direct și indirect pe toate canalele online de către peste 650.000 de oameni, dezbateri organizate în cinci județe și în București, 100 de parteneriate pentru colectarea separată a deșeurilor și sesiuni de training cu autoritățile locale. 

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante rezultate cu care platforma Azi pentru Mâine, inițiată de Asociația CSR Nest și finanțată de Fundația Coca-Cola, încheie cel de-al treilea an de activitate. 

Educație și infrastructură de colectare separată

Creată pentru a aduce împreună toți actorii relevanți care pot colabora pentru implementarea sistemului de colectare separată în România: asociații de proprietari, ONG-uri, operatori de salubritate, autorități locale și marea masă a populației, platforma Azi pentru Mâine acționează pe două direcții principale: educație și infrastructură de colectare separată. 

În intervalul iunie 2021 – iunie 2022, Asociația CSR Nest a organizat prin intermediul platformei Azi pentru Mâine 14 dezbateri în județele Giurgiu, Buzău, Mureș, Hunedoara, Tulcea și în București, la care au participat 220 de persoane, și 5 traininguri pentru autorități și instituții locale. 

Totodată, a facilitat încheierea a 100 de parteneriate cu operatori din HoReCa în vederea colectării separate a deșeurilor, iar prin acțiunile întreprinse cu ajutorul autorităților locale și ale asociațiilor de proprietari, materiale informative și de conștientizare personalizate pentru fiecare comunitate au ajuns la 654.000 de cetățeni. 

”În trei ani de la lansare, platforma a devenit una integrată, cu o abordare 360 de grade. Mergem în profunzime la baza provocărilor cu care se confruntă comunitățile în materie de colectare separată și încercăm să le sprijinim în găsirea celor mai bune soluții. Ne bucurăm că în urma trainingurilor și a dezbaterilor din comunități, iau naștere inițiative și proiecte cu aplicabilitate concretă pentru un management mai eficient al deșeurilor.

În plus, atât autoritățile locale cât și operatorii de salubritate încep să investească în campanii de conștientizare și informare privind importanța colectării separate pentru comunitățile pe care le reprezintă și totodată iau în considerare feedback-ul pe care îl primesc de la populație pentru a îmbunătăți managementul deșeurilor pe plan local.

Acestea sunt doar câteva exemple care arată rolul concret al platformei Azi pentru Mâine: acela de a facilita colaborarea și de a crea cadrul necesar pentru toți factorii de decizie implicați, astfel încât să crească gradul de colectare separată a deșeurilor în comunitățile locale. Însă, este nevoie de un efort colectiv și de perseverența de a implementa un management al deșeurilor eficient, proces care trebuie făcut gradual și fără a arde etapele organice de dezvoltare”

Anda Sebesi, Director de Comunicare, Asociația CSR Nest 

În paralel cu aceste inițiative, prin componenta dedicată școlilor, platforma Azi pentru Mâine a susținut acțiuni educaționale, prin intermediul cărora, elevi din mai multe școli din țară au fost informați cu privire la importanța și modalitățile de colectare separată a deșeurilor. 

De asemenea, pe parcursul semestrului doi, a fost organizat un concurs școlar la finalul căruia, în 50  de școli din 6 județe ale țării (Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Ilfov și Vâlcea) au fost colectate 78 tone de deșeuri, pe două fracții (hârtie / carton și plastic/PET + metal). În total, în proiect au fost implicați peste 32.000 de elevi și peste 600 de profesori. 

Totodată, prin componenta dedicată plajelor, în ultimul an, prin platforma Azi pentru Mâine au fost colectate separat 18 tone de deșeuri și au fost instalate 160 de containere de colectare separată pe 3 fracții, proiectul având o arie de acoperire pe jumătate din litoralul românesc. 

Azi pentru Mâine 

Platforma Azi pentru Mâine este o inițiativă lansată în 2019 de către Asociația CSR Nest, finanțată de Fundația Coca-Cola și care beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Aceasta se înscrie în demersurile de sustenabilitate ale Sistemului Coca-Cola în România, reunite în cadrul platformei După Noi.

Asociația CSR Nest

Asociația CSR Nest a fost înființată în anul 2010 cu scopul de a contribui la dezvoltarea socio-economică, culturală și educațională a României. CSR Nest oferă soluții și servicii mediului de afaceri și organizațiilor societății civile în domenii precum cel al sustenabilității, protecției mediului, gestionării responsabile a deșeurilor, responsabilității sociale corporative (CSR), dezvoltării organizaționale și comunitare, economiei sociale sau proiectelor de mediu, pentru a crește impactul acțiunilor lor în comunitate. 

Fundația Coca-Cola

Fundația Coca-Cola reprezintă ramura filantropică globală a Companiei Coca-Cola. Încă de la începuturile sale în 1984, Fundația a acordat peste 1 miliard de dolari în granturi și subvenții pentru sprijinirea inițiativelor dedicate construirii și dezvoltării de comunități sustenabile în întreaga lume.

Anca Muraru

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

3 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

4 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

4 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

4 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

4 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

4 zile ago