Pickles, restaurantul fondat de Alexandra Blaș, care oferă acel comfort food de care avem cu toții nevoie

Pickles, restaurantul fondat de Alexandra Blaș, care oferă acel comfort food de care avem cu toții nevoie

Reading Time: 6 minute

Alexandra Blaș a creat și creează conținut pe gastronomie, iar timp de cinci ani, În Londra, a lucrat în nenumărate restaurante. La scurt timp după ce s-a întors în România, în pandemie, a deschis Pickles, localul care s-a remarcat imediat prin preparatele sale neconvenționale.

Înainte de Pickles, Alexandra era în căutarea unei direcții. După cinci ani petrecuți în bucătăriile Londrei, s-a întors în România chiar înainte de lockdown, fără un plan. A simțit că vrea să „facă de toate”, dar s-a trezit, ca mulți alții, închisă în casă, fără activitate și cu multă frustrare acumulată.

Pentru a-și păstra motivația, mergea din când în când la prietena ei de la Balls, doar ca să ajute.

Făceam de toate. Chiar și cele mai simple sarcini, cum ar fi tăiatul cepei.

Într-o zi, i-a propus să creeze un meniu pentru un weekend. Alexandra a acceptat provocarea și, inspirată de o mahmureală, s-a născut ideea care avea să devină Pickles, un loc micuț și cozy, unde mâncarea este îndrăzneață, dar reconfortantă.

A început căutarea unui spațiu și amenajarea restaurantului, deși toți îi spuneau că este o nebunie să deschidă în pandemie, mai ales cu un concept neobișnuit: sandvișuri și murături prăjite. Dar Alexandra a mizat pe instinct, pe pasiunea pentru gust și pe faptul că publicul o cunoștea deja din perioada în care era activă ca blogger culinar.

Spre surprinderea multora, Pickles a avut succes chiar din prima zi. În primul weekend a fost sold out, iar acest entuziasm s-a menținut săptămâni la rând.

Până în vara următoare, devenise deja un reper pe scena culinară a Bucureștiului. Influenceri, foști colaboratori și urmăritori din mediul online au postat mult despre mâncarea gustată la restaurant. Dar, mai mult decât atât, publicul a fost atras de autenticitatea locului și de faptul că oferea ceva cu adevărat diferit.

Din dragoste pentru murături prăjite

Meniul a fost de la început o reflecție a personalității Alexandrei: combinații îndrăznețe și reinterpretări creative ale gusturilor cunoscute.

Totul a început cu murăturile prăjite, un produs pe care Alexandra l-a ales nu pentru că avea o legătură personală cu el, ci tocmai pentru că era atipic și provocator. Nu găsise astfel de murături în Londra, nici în România, și, cu toate că ele își au originea în America de Sud, i s-au părut perfecte pentru a construi un concept în jurul lor.

A vrut totuși să lege lucrurile mai clar, să creeze un fir logic. Așa că s-a întors către rețete americane reinterpretate. A pornit de la sandwich-ul clasic Grill Cheese și a început să adapteze rețete internaționale cu ingrediente locale și idei proprii.

Meniul Pickles s-a format printr-un amestec de influențe externe și gusturi personale. Am pus accent pe ceea ce eu numesc „comfort food”.

Deși preparatele se schimbă constant, două dintre ele au rămas pe meniu încă de la deschidere și nu au fost vreodată scoase: Grill Cheese cu bacon și murăturile prăjite. Ambele au devenit emblematice pentru Pickles. Sunt preparate care definesc identitatea locului și la care clienții revin mereu.

Cel mai comandat preparat este „burgerul cu inele de calamar”. A avut un succes, deși este un produs complicat de pregătit și dificil de susținut în fluxul intens de comenzi din weekend.

Preferatul meu rămâne însă Grill Cheese-ul cu bacon. Este cea mai reconfortantă mâncare pe care o pot mânca oricând, chiar și după ce am pregătit-o de sute de ori. Este acel preparat la care tânjesc.

Viața de zi cu zi în spatele Pickles este departe de a fi ușoară. Deși oficial programul este de două zile pe săptămână – sâmbăta și duminica –, munca începe cu mult înainte. Alexandra lucrează constant. Lunea este singura zi pe care și-o rezervă pentru odihnă. Este ziua în care, după cum spune ea, „zace” în pat și își dă reset.

Marțea este destinată treburilor administrative: curățenie, reparații, acte și comenzi. Nimic spectaculos, dar totul esențial. Este ziua în care se rezolvă micile probleme care apar constant. Miercurea este pentru recepționarea comenzilor de la furnizori, care, spune ea, sunt rareori complete, ceea ce înseamnă că trebuie să meargă personal să mai cumpere ce lipsește. Joia și vinerea sunt dedicate pregătirii. Sunt zile pline, în care se gătește de dimineață până seara, se organizează bucătăria, se planifică weekendul. Iar sâmbăta și duminica vin clienții.

Modelul acesta de program, centrat pe weekend, nu a fost o alegere de business, ci mai degrabă o adaptare la context. Când a deschis, oamenii nu mergeau la birou și orașul era aproape gol în timpul săptămânii. A avut inițial un program de miercuri până duminică, dar zilele din timpul săptămânii erau destul de lente.

Financiar, Pickles se susține tocmai datorită acestui model… eficient. Este un business mic, cu un spațiu fără terasă și costuri relativ scăzute, în care lucrez în principal eu, alături de un coleg sau o colegă în weekend. Am reușit să construiesc un echilibru între volum și calitate.

Libertatea de a nu fi pe placul tuturor

La aproape cinci ani de la deschiderea Pickles, Alexandra nu se vede neapărat ca o antreprenoare clasică. Nu vorbește în termeni de buisiness și nu pare preocupată de expansionism. Pentru ea, Pickles a fost, încă de la început, o prelungire firească a unei nevoi personale, iar drumul, deși nu a fost vreodată simplu, i-a oferit lecții pe care le poartă cu ea în fiecare zi.

Poate cea mai importantă dintre ele a fost acceptarea faptului că nu poți să mulțumești pe toată lumea. „Nu ești cartofi prăjiți”, a spus ea râzând.

Mâncarea este, în fond, o experiență personală, iar reacțiile clienților pot varia radical, chiar și atunci când preparatul este executat perfect.

A înțeles că două persoane pot gusta din aceeași farfurie și pot avea opinii total diferite. Și că, până la urmă, misiunea ei este să pună pe farfurie doar ce i-ar plăcea și ei să mănânce. Faptul că și-a asumat această direcție i-a oferit, în timp, libertatea de a fi autentică și de a nu compromite.

Bineînțeles, călătoria ei nu a fost una lipsită de greutăți. Una dintre cele mai mari pentru Alexandra a fost – și continuă să fie – relația cu birocrația din România.

Frustrarea constantă, blocajul care mă împiedică să-mi folosesc timpul acolo unde contează cu adevărat: în bucătărie.

Spune că ar prefera oricând să stea 24/7 printre tigăi și ingrediente decât să meargă la instituții publice și să plimbe hârtii fără sens. Mai mult, birocrația nu doar că-i răpește timp, dar îi taie și din elanul creativ.

Dincolo de provocările externe, Alexandra a învățat să lupte și cu propriile așteptări. În primii ani, simțea nevoia să justifice fiecare decizie, fiecare schimbare de meniu, fiecare reacție negativă din partea unui client. A învățat să spună „nu”, să-și impună limite, să nu mai lase presiunea exterioară să-i dicteze direcția.

O altă lecție importantă învățată în acești cinci ani este răbdarea. Răbdarea de a construi ceva pas cu pas. De a accepta că nu toate ideile bune se concretizează imediat. Că uneori este nevoie să amâni, să te adaptezi, să recunoști că un plan nu funcționează și să mergi mai departe. A învățat să nu se mai grăbească să demonstreze, ci să aibă încredere că munca constantă va vorbi de la sine.

Pentru vara aceasta, Alexandra are în plan să jongleze între țări străine și Pickles. Știe că sezonul cald nu este cel mai bun pentru un bistro fără terasă, dar a învățat să transforme asta într-un avantaj. Pleacă, explorează, gustă și învață. Anul acesta vrea să ajungă în Grecia, să „zacă”, dar și să participe la un curs de plăcinte, să viziteze o plantație de măslini și să deguste uleiuri.

Pentru cei care rămân în București, promit un meniu creativ. În fiecare săptămână încerc să introduc una-două rețete noi. Vreau să provoc, să ofer clienților un motiv în plus să treacă pragul Pickles.

Chiar și acum, după sute de weekenduri de muncă, Alexandra încă simte bucuria de a deschide ușa Pickles și a vedea oameni înăuntru. De a surprinde reacții, de a simți agitația dinaintea unei zile pline. Și poate asta e cea mai mare realizare, faptul că a reușit să creeze un loc în care oamenii revin pentru că vor.