Pif – dimensiunea unui fenomen social

Pif – dimensiunea unui fenomen social

Reading Time: 5 minute

Concepută și curatoriată de istoricul benzilor desenate, Dodo Niță, expozitia documentară „PIF – o aventură în România„, adună laolaltă mai multe generații de public, dar și de graficieni și…de personaje de benzi desenate.  Mise en place expozițional asigurat de Galeria MIFA (Maeștrii Ilustrației și Filmului de Animație) și un afiș realizat de graficianul Mircea Arapu, el însuși creator de Pif, dar și de alte personaje ale publicației.

Am stat de vorbă cu Dodo Niță despre dimensiunea imensă a acestui fenomen cultural la noi în țară, singura publicație de benzi desenate occidentale care ajungea în România socialistă și se vindea în chioșcuri.

Mai este de interes o expoziție dedicată lui Pif, personaj și revistă de benzi desenate, în România ? De ce și cui se adresează?

Publicul care a venit la expoziție, cel puțin până în prezent, ar putea fi împărțit în două :  cei care citeau revista Pif Gadget la vremea sa, cu vârste cuprinse între  70 și 40 de ani, predominând sexagenarii, și copii. Evident, vizitatorii nu au venit separați pe vârste, ci împreună :  bunici împreună cu nepoți, părinți împreună cu copii. Deci, ca să răspund la întrebare,  o astfel de expoziție suscită interesul diverselor generații de vizitatori, cei mai în vârstă venind  să revadă personajele îndrăgite de ei, iar copiii care i-au însoțit pe părinți au venit să descopere noi (pentru ei) personaje de BD.

Care sunt legăturile lui ”Pif” cu țara noastră?

Expoziția tocmai asta își propune, să dezvăluie o parte dintre legăturile dintre revista Vaillant/ Pif  Gadget, de-a lungul a 75 de ani,  publicații ale editurii Vaillant, tipărite în România, influența unor personaje BD asupra unor cititori români, autori români care au colaborat de-a lungul vremii cu redacția Vaillant, dintre care cel mai cunoscut este Mircea Arapu, dar nu a fost singurul, etc.

Partidul Comunist Francez întreținea legături speciale cu Partidul Comunist Român, care conducea țara noastră, nu doar ideologic ci, iată,  și comercial. Fiind editată de PCF, revista Vaillant/Pif Gadget  era singura publicație de benzi desenate occidentale care ajungea în România și se vindea în chioșcuri. Dar, pentru că revistele nu erau plătite la timp de RSR,  s-au încheiat  acorduri economice speciale între cele două partide, care au făcut ca diverse publicații ale editurii Vaillant, numere special din Pif Gadget, revista Rahan etc. să fie tipărite în România  iar, în schimb, o parte din tirajele acestor publicații să se vândă în chioșcurile din țara noastră.

Contracte de acest tip au existat și cu alte țări comuniste, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia.

În anii ’50, revista Vaillant se vinde cu doi lei exemplarul,  în anii ’60 revista Vaillant, le journal de Pif se vindea cu 4,25 lei,  iar in anii ’70 un abonament anual la Pif Gadget  (52 de numere) costa 500 de lei. Fiind și eu abonat la Pif Gadget, pot spune că revistele ajungeau din Franța în România cu 3 luni întârziere față de data apariției.

Colaborarea dintre PCF și România a durat până în anii 1980, când Nicolae  Ceaușescu, conducătorul dictator al  României, a hotărât să ramburseze brusc și rapid datoriile internaționale ale țării și să reducă la maximum importurile, iar printre primele sacrificate,  au fost abonamentele la revistele din țările occidentale, nu doar la Pif ci mai ales la numeroase publicații  tehnice și științifice  la care erau abonate instituții de cercetare sau de învățământ . Astfel, după 1982, dacă anumite publicații franțuzești au continuat să fie imprimate  de tipografiile din România,  revista Pif nu s-a mai găsit de vânzare la chioșcurile românești.

 Privind retrospectiv, se poate vorbi de un ”fenomen social” în jurul aceste reviste?

Da, clar, expoziția reflectă un pic acest lucru, iar volumul Pif în România va arăta dimensiunea uriașă a acestui fenomen cultural la noi.

Eu am scris această monografie, documentându-mă aproape două decenii, în România și în Franța. Volumul este în curs de machetare și va fi publicat cu siguranță anul viitor.

 Cum ați intrat în posesia primului Pif? Cum vă procurați, până în 1990, această revistă?

Primele reviste Vaillant (le Journal de Pif) le-am văzut la școală, la colegi mai mari. Am avut o mare șansă, ca tata să lucreze ca funcționar la poștă (P.T.T.R., pe atunci) și a putut să mă aboneze, între 1977-1982 la revista Pif Gadget. După această dată am achiziționat sute de reviste Vaillant și Pif Gadget, de la anticariatele din țară, în special din București.

Ce pot găsi vizitatorii, la Galeria MIFA,în cadrul acestei expoziții?

În primul rînd dovezi ale legăturilor economice și culturale dintre Pif Gadget și țara noastră. În al doilea rând, o colecție de portrete ale marilor autori BD de la Vaillant, desenate de Virgil Tomuleț, un cunoscut caricaturist și autor de benzi desenate. În fine, un număr de planșe originale și ex-libris semnate de autori francezi îndrăgiți și în țara noastră, din care piesa de bază este un desen original de Arnal (creatorul lui Pif – n.red.), care a fost publicat pe coperta unei reviste Roudoudou, editată tot de redacția Vaillant.

Expoziția mai pune în evidență în principal  personajele Rahan (ale cărui aventuri au fost traduse aproape în întregime în românește) , Docteur Justice și Corto Maltese, care au influențat decisiv  viața sau măcar formarea spirituală a unor cititori care au ajuns azi intelectuali de marcă scriitori, jurnaliști, profesori universitari și… autori de benzi desenate.

Cum s-a ajuns ca Maestrul Arnal să creeze personajul  Minitehnicus special pentru redacția Cutezătorii? Odată intrat în paginile revistei, ce desenatori – scenaristi au dus mai departe aparitia sa în cuprinsul revistei?

În 1967, a apărut la noi o revistă nouă pentru elevi, Cutezătorii, înlocuind revista Cravata Roșie și ziarul Scânteia Pionierului.  În 1969, în Franța, revista Pif Gadget a înlocuit revista Vaillant, le journal de Pif. Redactor șef al revistei Cutezătorii, Mihai Negulescu a făcut o vizită la redacția Pif Gadget și printre altele s-a lăudat și cu noua mascotă a revistei, roboțelul Minitehnicus, desenat de un puști, în urma unui concurs național. Arnal care,  probabil,  a participat la întâlnire, a desenat el conturul grafic al lui Minitehnicus care va rămâne definitiv și va fi preluat ulterior de desenatori români precum Pompiliu Dumitrescu sau Nic Nicolaescu. Cel mai cunoscut rămâne totuși Radu Marian, puștiul care a câștigat marele premiu la concursul de benzi desenate organizat în 1970 de Cutezătorii și Pif Gadget și care va publica ani de zile aventurile lui Minitehnicus.

Amândouă personajele au fost desenate inițial de Arnal. Artistul l-a creat pe Minitehnicus special pentru redacția Cutezătorii (sigur, la propunerea redactorului șef al revistei românești), fapt inedit și unic în toate țările socialiste.

 Despre autorul afișului expozitiei „PIF – o aventură în România” se poate spune că întâlnirea cu Pif i-a schimbat viața și chiar țara de reședință.

Da, așa afirmă Mircea Arapu, el a desenat afișul, atât în volumul autobiografic Quand je serais grand,  je ferai Pif  cât și în diverse interviuri.  În orice caz este unul dintre rarii autori care și-a dedicat viața artistică  aproape exclusiv revistei Pif, și asta vreme de aproape 40 de ani. Ca o recunoaștere supremă a  talentului său, Poșta franceză i-a încredințat, acum doi ani, realizarea timbrului poștal cu Pif, la aniversarea a 75 de ani de la nașterea personajului.

 Cum vi se pare actuala formulă editorială Pif, în comparație cu numeroasele sale ”vieți” anterioare?

Pentru că am reușit să citesc revista Vaillant/Pif Gadget, de la nr 1 din 1945, până astăzi, pot să afirm că fiecare ediție a publicației, Vaillant, Vaillant, le Journal de Pif, Pif Gadget, Pif Mensuel, Super Pif și, din nou, Pif Gadget,  se adresează unei noi generații de cititori, fiecare cu gusturile sale în materie de serii și de personaje. Deci nu se poate generaliza și nu se poate compara ediția din prezent cu cele din trecut pe toate legându-le, ca un fir roșu, de-a lungul a 80 de ani, personalitatea personajului Pif.