Management Stiri

Platformă de recrutare pentru vorbitorii de limba franceză

3 iun. 2020 2 min

Platformă de recrutare pentru vorbitorii de limba franceză

Reading Time: 2 minute

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România relansează din această lună franco-jobs.com, o platformă de carieră pentu talentele multilingve

Platforma de recrutare franco-jobs a intrat din această lună în portofoliul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România care se va ocupa de relansarea aplicației.

Platforma este specializată în promovarea și recrutarea talentelor multilingve și propune un parcurs complet de carieră, de la identificarea unui stagiu, orientare profesională, evenimente de carieră, până la o selecție continuă de locuri de muncă în companii. franco-jobs.com propune în prezent peste 4.500 de profiluri active și calificate, la nivel începător sau avansat.

Franco-jobs.com by CCIFER este unicul site românesc de recrutare pentru vorbitori  de limbă franceză și engleză, cu oferte de muncă în toate domeniile de activitate, de la inginerie și IT, la transport și logistică.

Pe o piață a muncii ce rămâne tensionată în contextul sanitar actual, franco-jobs.com are ca scop facilitarea contactului dintre angajatori de top, cele mai prestigioase companii de pe piața din România, dar și din străinătate, și talentele multilingve care sunt în căutarea de oportunități într-un mediu profesional multicultural. Peste 500 de angajatori au făcut apel cu succes de-a lungul timpului la serviciile de recrutare franco-jobs.com

Alături de franco-jobs.com, angajatorii își pot consolida employer brandingul prin campanii de recrutare și dialog cu candidații prin evenimente online și offline. Franco-jobs.com, prin intermediul CCIFER, va fi o punte de legătură între licee și universități, pe de o parte, și angajatori pe de altă parte, facilitând promovarea de stagii de lungă durată, locuri de muncă pentru debutanți, oportunități pentru specialiști.

De asemeena, platforma oferă facilități și agențiilor de recrutare, care pot promova oportunitățile pe cale le au în rândul candidaților.  

„Una dintre axele strategice ale CCIFER este educația, pentru că în comunitatea  de afaceri franco-română punem preț pe talente nu doar în recrutarea lor, ci și în formarea lor continuă și, ulterior, în fidelizarea acestora în cadrul companiilor în care aleg să-și construiască parcursul profesional. Un obiectiv important al CCIFER pentru formarea talentelor în parteneriatele pe care le-am stabilit cu instituțiile academice din întreaga țară este creșterea calitativă a competențelor în jurul filierelor francofone, precum și întărirea parteneriatului între companii și instituțiile de învățământ. Astfel, incorporarea platformei de recrutare Franco-Jobs in portofoliul de servicii CCIFER a venit în mod firesc, proiectul încadrându-se perfect în strategia comunității de afaceri franco-române în ceea ce privește crearea de oportunități pentru membri, precum și prioritatea asumată de a contribui cu savoir-faire la diminuarea tensiunilor de pe piața muncii.” – François Coste, Președinte CCIFER

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: