BizRemote by certSIGN Stiri

Polițe de asigurare, dosare de daună și contracte în format digital?

22 mart. 2021 3 min

Polițe de asigurare, dosare de daună și contracte în format digital?

Reading Time: 3 minute

Da, da și da!

Dacă la începutul pandemiei ne gândeam că toată activitatea va ”îngheța” din cauza regulilor impuse, pe parcurs am constatat cu toții cât de mult ne putem adapta unor noi cerințe cu ajutorul tehnologiei. Desigur, sunt ramuri care au avut mult de suferit din cauza faptului că tipul de activitate desfășurat nu s-a putut transpune în online, însă, în ceea ce privește fluxurile de lucru ce implică semnarea de documente, soluția este la îndemâna oricui.

Atât sectorul public, cât și cel privat au găsit ca răspuns la interacțiunea fizică limitată, semnătura electronică calificată la distanță, cu ajutorul căreia își pot continua activitatea.

Domenii precum sănătate, financiar-bancar, asigurări, administrație, resurse umane și altele au făcut un prim pas spre transformarea digitală a măcar o parte din activitatea lor, lucru care era necesar, dar totodată util din multe puncte de vedere.

Unul dintre aceste domenii este cel al asigurărilor. Acestea au acum toate instrumentele digitale pentru a simplifica și accelera modul de lucru și totodată de a îmbunătăți interacțiunea cu clienții.

Este vorba nu doar despre emiterea polițelor în format digital, ci despre o modificare a procedurilor în cazul fluxurilor ce țin de zona asigurărilor, cum ar fi raportarea accidentelor auto, depunerea documentelor administrative, depunerea facturilor sau semnarea contractelor cu clienții.

Asigurările au la bază procese mari consumatoare de timp și resurse financiare și umane, astfel că transformarea digitală și semnarea electronică a documentelor cu valoare legală cu clienții, în special a documentelor ce necesită semnături din partea mai multor persoane, este singura soluție viabilă.

Pentru optimizarea acestui proces există Paperless flowSIGN, o soluție tehnologică românească dezvoltată de certSIGN și recunoscută la nivel european, fiind reglementată de regulamentul eIDAS 910/2014.

Aceasta este de fapt o platformă ce poate fi accesată de pe orice tip de dispozitiv, care asigură absolut toate procesele necesare emiterii unei semnături calificate, semnării cu valoare legală chiar și de către mai mulți semnatari și apoi descărcării documentelor semnate.

Semnătura electronică calificată este singurul tip de semnătură cu aceeași valoare ca semnătura olografă.

Tendința pieței de a „muta” cât mai multe procese în online atrage o serie de avantaje, dincolo de cele economice atât pentru companiile de asigurări, cât și pentru clientul final. Contextul actual impune reguli de distanțare și limitare a interacțiunii fizice pe cât posibil, însă, evident, vor mai fi procese care se vor desfășura fizic.

Unul dintre beneficiile utilizării platformei Paperless flowSIGN este faptul că semnarea electronică cu valoare legală a documentelor se desfășoară exclusiv online, însă acoperă atât scenariile în care părțile sunt la distanță, cât și pe cele fizice, în care sunt față în față. 

De asemenea, unul dintre principalele avantaje pentru modelul de business al companiilor de asigurări îl reprezintă posibilitatea de a facilita, prin intermediul platformei flowSIGN, utilizarea unui certificat calificat cu o perioadă de valabilitate scurtă de timp (24-48 de ore), cu un cost redus, necesară doar pentru momentul semnării electronice a documentelor.

Durata valabilității certificatului folosit pentru semnare poate fi stabilită de către furnizor la momentul demarării procesului de semnare în aplicația Paperless flowSIGN.

Acest aspect, disponibil la utilizarea platformei Paperless flowSIGN, este o noutate pentru piața din România și este adaptat din punct de vedere al costurilor la nevoia de optimizare a acestora, pe care cu toții o resimim în această perioadă. 

Acum, emiterea polițelor de asigurare, precum și semnarea cu valoare legală a oricărui document în format electronic aferent interacțiunii dintre compania de asigurări și asigurat, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice, se poate face la distanță folosind Paperless flowSIGN. 

Totodată, procesul decizional cu privire la aprobarea sau respingerea unor solicitări de daune este  accelerat, iar timpul de răspuns este mult diminuat.

Pe lângă beneficiile legate de timp și bani, datorită faptului că nu mai există consumabile, unele dintre cele mai importante ar fi:

Siguranța datelor – Autorizarea semnăturii se face printr-un mecanism bazat pe 2 factori: ceva ce cunoști (un secret ca de ex: username+passrod, etc) si ceva ce deții (pentru dovedirea posesiei, de ex: un cod OTP transmis pe telefonul mobil)

Valoare legală – semnătura electronică calificată realizată prin Paperless flowSIGN are valoarea legală a unei semnături olografe și este recunoscută în toate statele membre UE.

Disponibilitate – procesul de semnare poate fi inițiat oriunde, oricând, de pe orice tip de dispozitiv (computer, tabletă, telefon)

Rapiditate – identificarea persoanelor se face video, așadar nu este necesară deplasarea la un magazin sau partener certSIGN pentru obținerea certificatului calificat. După obținerea acestuia, semnarea documentelor se realizează cu un simplu click.

Flexibilitate – Paperless flowSIGN poate fi utilizat cu ușurință atât pentru fluxurile interne ale unei organizații, cât și pentru cele externe

Interoperabilitate – se poate integra cu sistemele care sunt deja folosite în companie

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: