Lifestyle Stiri

Premiile Gopo au ajuns la a 10-a editie

19 ian. 2016 2 min

Premiile Gopo au ajuns la a 10-a editie

Reading Time: 2 minute

Cea de-a zecea editie a Galei Premiilor Gopo, eveniment ce recompenseaza realizarile anuale ale cinematografiei autohtone, va avea loc pe 28 martie 2016, in Bucuresti. Premiile Gopo reprezinta cel mai important eveniment dedicat valorilor filmului romanesc.

De-a lungul celor noua editii de Premiile Gopo, profesionisti din toate domeniile cinematografiei romanesti au fost recompensati pentru performantele lor.

In 2015, cu filmul Closer to the Moon, Nae Caranfil si-a adjudecat trei dintre cele mai importante trofee, pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor si Cel mai bun scenariu.

De asemenea, Closer to the Moon a mai castigat premii la categoriile Cea mai buna imagine (Marius Panduru), Cel mai bun montaj (Catalin Cristutiu, Larry Madaras, Roberto Silvi), Cel mai bun sunet (Florin Tabacaru, Alexandru Dumitru, Marius Leftarache), Cea mai buna muzica originala (Laurent Couson), Cele mai bune costume (Doina Levintza) si Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura (Laura Ozier, Elena Tudor, Lucas Coulon, Maria Andreescu).

Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.), filmul cu cele mai multe nominalizari la Gopo 2015, si-a atribuit cinci trofee, printre care premiile de interpretare de la categoriile Cel mai actor intr-un rol principal (Florin Piersic Jr.), Cea mai buna actrita intr-un rol principal (Ofelia Popii), Cel mai bun actor intr-un rol secundar (Virgil Ogasanu), Cea mai buna actrita intr-un rol secundar (Alina Berzunteanu). Filmul a primit si statueta pentru Cele mai bune decoruri (Cristian Niculescu).

Multipremiatul Toto si surorile lui, in regia lui Alexander Nanau, a castigat Premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar. Iar Radu Jude a primit cel de-al saselea Gopo din cariera: Cel mai bun scurtmetraj de fictiune pentru filmul Trece si prin perete.

Inscrierile pentru cea de-a 10-a editie a Premiilor Gopo au loc in perioada 19 – 29 ianuarie 2016. Eligibile pentru a fi jurizate si nominalizate la Premiile Gopo 2016 sunt lungmetrajele si scurtmetrajele romanesti sau realizate in co-productie cu participare majoritar romaneasca, care au avut premiera pe marile si micile ecrane din Romania si in festivaluri competitive (nationale sau internationale) in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015.

Nominalizarile la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselectie format din 11 profesionisti din domeniu, anul acesta fiind reprezentat de: Stere Gulea (regizor), Florin Piersic Jr. (actor), Daniel Mitulescu (producator), Melania Oproiu (monteur), Sorin Botoseneanu (operator/ profesor universitar – UNATC), Miruna Berescu (directorul Festivalului International de Film Independent ANONIMUL) si criticii de film: Cristina Corciovescu, Stefan Dobroiu, Doinel Tronaru, Laurentiu Bratan, Ionut Mares.

Regulamentul evenimentului si fisa tehnica se gasesc pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro

Gala Premiilor Gopo 2016 – editia a 10-a este organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Babel Communications.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: