Finanțe Stiri

Prima Casă se transformă. Limita creditului, extinsă la 120.000 de euro

24 mai 2019 2 min

Prima Casă se transformă. Limita creditului, extinsă la 120.000 de euro

Reading Time: 2 minute

Prima Casă se transformă în programul social “O familie, o casă”, prin care statul vrea să extindă limita maximă a creditului la 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că programul ”O familie, o casă” sprijină familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă şi ”în egală măsură susţine sectorul construcţiilor”.

„Acest nou program social de adresează distinct familiilor şi are o serie de avantaje suplimentare faţă de programul Prima casă. Românii vor beneficia de acest program prin contractarea de credite garantate de către statul român sau prin obţinerea unei prime de la stat pentru achiziţia de locuinţe noi direct de la dezvoltatori”, a declarant Eugen Teodorovici.

Ministrul a explicat câteva dintre avantajele pe care acest program le aduce – statul poate să garanteze 80% din valoarea creditului acordat, faţă de programul Prima casă prin care statul garantează 50% pentru locuinţe mai noi de 5 ani, respectiv 40% pentru locuinţe mai vechi de 5 ani.

“Limita maximă a creditului este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro. Avansul este propus a fi între 5 şi 10% din suma solicitată”, a spus Teodorovici. El a adăugat că locuinţele cumpărate prin acest program trebuie să aibă minimum două camere şi o suprafaţă totală care să nu depăşească 100 de metri pătraţi.

„Dobânda este fixă de 5,5% pe an pe toată durata creditului. Ministerul Finanţelor Publice va plăti comisionul aferent gestionării acestor împrumuturi. Vârsta maximă a beneficiarilor programului este de 55 de ani. Programul prevede acordarea de subvenţii astfel: reducerea cu 2,6% puncte procentuale a ratei dobânzii pentru beneficiarii cu venituri nete lunare în anul 2019 mai mici de 6.000 de lei individual, de 7.000 de lei pentru o familie formată din doi adulţi sau un beneficiar care este asistent maternal pentru un copil, de 8.000 de lei pentru o familie cu un copil şi de 9.000 de lei pentru o familie cu doi sau mai mulţi copii, reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii pentru beneficiarii care au un copil sau sunt asistenţi maternali pentru un copil, cu două puncte procentuale pentru cei care au doi sau mai mulţi copii sau sunt asistenţi maternali pentru doi sau mai mulţi copii.

Ministrul Finanțelor a adăugat că un alt avantaj al acestui program este acela că statul va da cumpărătorilor persoane fizice care achiziţionează locuinţe de la un dezvoltator o primă pe care o utilizează pentru plata valorii locuinţei, reprezentând 700 de lei din valoarea unui metru pătrat construit în locuinţele noi cu suprafaţă între 50 şi 100 de metri pătraţi.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: