Antreprenori Stiri

Primul program de obligațiuni ipotecare din România

6 dec. 2018 < 1 min

Primul program de obligațiuni ipotecare din România

Reading Time: < 1 minut

Alpha Bank pregătește lansarea primului program de obligațiuni ipotecare din România, în baza Legii nr. 304/2015.

Adunarea Generală a Acționarilor Alpha Bank Romania a aprobat implementarea unui program-cadru de obligațiuni ipotecare, cu un plafon maxim al principalului de 1.000.000.000 euro (sau echivalentul în alte valute), anunță banca, într-un comunicat de presă.

Obligaţiunile ipotecare reprezintă o soluţie de finanțare des întâlnită pe pieţele financiare internaţionale, prin care banca urmărește să își diversifice sursele de finanţare, cât și să scadă costul mediu al acestora, atrăgând noi fonduri pentru dezvoltarea și extinderea activităţilor sale.

Potrivit Legii nr. 304/2015, aceste obligaţiuni sunt garantate cu un portofoliu de creanțe decurgând din contractele de credit ipotecar/de investiţii imobiliare aflate în derulare, fără ca emisiunea de obligațiuni ipotecare să atragă modificări în privința termenilor contractuali agreați anterior cu clienții băncii sau a garanțiilor aferente contractelor de credit.

Lansarea în peisajul financiar din România a obligațiunilor ipotecare poate aduce beneficii esențiale pentru economie:

-Îmbunătățirea procesului de gestionare a activelor și pasivelor, în sensul unei corelări mai bune a scadențelor dintre împrumuturile acordate și sursele de finanțare atrase;

-Scăderea costurilor de finanțare pentru creditele ipotecare;

-Creșterea gradului de intermediere financiară, prin atragerea de economisire externă;

-Dezvoltarea pieței locale de capital.

La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 27% din creditele ipotecare acordate de instituţiile financiare sunt finanţate prin emiterea de obligaţiuni ipotecare, aceasta fiind o soluţie frecvent utilizată de toate sistemele bancare din Europa. Prin această emisiune, România va intra în rândul țărilor care au atât o legislație modernă, cât și o piață activă a obligațiunilor ipotecare, arată reprezentanții Alpha Bank, în comunicat.

Alpha Bank a lansat și primul credit imobiliar din România, în 2001, deschizând astfel piața finanțărilor pentru achiziția de locuințe prin credit bancar.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: