Finanțe

Profit net de peste 690 mil. lei pentru Grupul Banca Transilvania în primul semestru

Reading Time: 2 minute

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 98,4 miliarde de lei la finalul semestrului întâi din acest an, creditele au crescut până la 40,7 miliarde de lei, iar depozitele clienților au ajuns la 80 de miliarde de lei, din care 57,2 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 22,8 miliarde lei, ale persoanelor juridice.

Profitul net consolidat al Grupului BT în primul semestru a fost de 690,06 milioane de lei, din care cel al băncii este de 607,41 milioane de lei. Subsidiarele și participațiile de capital au contribuit cu peste 82 de milioane de lei la profitabilitatea Grupului BT. Eficiența operațională a băncii se păstrează la nivel confortabil și este de 47,60%.

Solidaritate. Solidaritate și mobilizare au fost cuvinte-cheie care definesc cel de al doilea trimestru al anului la Banca Transilvania. (…) De la eforturile pentru menținerea functionalității tuturor sistemelor BT în condițiile stării de urgență, până la cel mai consistent pachet de suport financiar acordat clienților și companiilor, la eforturile a peste 2.000 de colegi în programul IMM Invest și la donații de peste 2 milioane de euro pentru echipamente medicale și protecție, Banca Transilvania și #OameniidelaBT au dovedit că sunt parte din comunitate, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,35% la 30 iunie 2020, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 107%. Dacă sunt luate în considerare și garanțiile, rata de acoperire este de 126%. Solvabilitatea băncii fără profitul anului 2020 este de 19,67%, iar cu profitul inclus aceasta este de 20,91%.

Costul riscului pe perioada primului semestru din 2020 a fost la 1,3% comparativ cu 0, în perioada similară a anului trecut. În 6 luni din 2020, soldul provizioanelor a crescut cu 16,5% până la 2.951 de milioane lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2019 (2.533 de milioane de lei).

Finanțarea în primele șase luni

În perioada ianuarie – iunie 2020, Banca Transilvania a acordat peste 68.000 de împrumuturi companiilor și persoanelor fizice. Creditele acordate companiilor în perioada menționată sunt de peste 3,6 miliarde lei. Banca are aproximativ 2,9 milioane de clienți retail, 325.000 de clienți IMM & Micro și peste 10.000 de clienți corporate activi.

Numărul de utilizatori BT24 Internet Banking a depășit 1,3 milioane în primul semestru din acest an, cu 10% în plus față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cel de Mobile Banking este de 880.000, mai mare cu 28% comparativ cu primul semestru din 2019. Volumul tranzacțiilor prin Internet Banking și Mobile Banking a crescut cu 14% față de prima jumătate a anului 2019.

Implicarea în lupta contra COVID-19

Banca Transilvania a contribuit cu peste 2 milioane de euro (bani și echipamente medicale) pentru prevenția și limitarea epidemiei, dar și pentru creșterea accesului oamenilor la testare și tratament. Au fost susținute astfel spitale din peste 30 de localități.

În plus, peste 41.000 de clienți persoane fizice și companii au beneficiat de amânarea ratelor la credite, iar BT este banca principală în IMM Invest, program prin care a aprobat până la finalul lunii iunie aproximativ 4.000 de credite IMM, susținând companii care asigură peste 60.000 de locuri de muncă. Banca estimează că va finaliza în următoarele două luni alocarea sumelor rămase și estimează că vor fi alocate cel puțin 10.000 de împrumuturi.

Banca a păstrat același ritm al recrutărilor de noi angajați în primul semestru, cu 500 de persoane noi în echipă.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

37 de minute ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

53 de minute ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

o oră ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

o oră ago

76% dintre români consideră că fumătorii adulți ar trebui să primească informații corecte, fundamentate științific, despre produsele fără fum

Cel mai recent sondaj realizat de firma de cercetare independentă Povaddo pentru Philip Morris International (PMI) arată că există un…

o oră ago

Unde își vor petrece românii Sărbătorile de Paște

Românii aleg să petreacă Sărbătorile de Paște, acasă, împreună cu familia. Un procent de 79% dintre cei intervievați în cadrul…

2 ore ago