Programul Rabla în pericol. România are deja cele mai vechi mașini din Europa
Reading Time: 3 minuteRomânia are unul dintre cele mai îmbătrânite parcuri auto (autoturisme) din UE, respectiv 15,4 ani, cu 3 ani mai mult decât media UE (12,5 ani). România este pe locul 3 după Grecia (17,5) și Cehia (16,2 ani). 70% din autoturismele înmatriculate pentru prima dată în România în 2024 sunt second-hand. Odată cu eliminarea taxei de primă înmatriculare, respectiv anul 2017, procentul autoturismelor second-hand înmatriculate a crescut cu 7%, de la 76% în 2016 la 83% în 2017, urmând apoi o stabilizare la 70% în 2024. Peste 80% din autoturismele din România au o vârstă mai mare de 10 ani, comparativ cu 45% media UE. În perioada 2007–2024 au fost importate ~5,3 milioane autoturisme second-hand.
În cazul în care aceste tendințe se mențin, vârsta medie a parcului auto va ajunge la 17 ani până în anul 2030, existând premisele ca, odată cu apropierea de anul-prag 2035 (zero emisii din transportul auto), un val mai mare de autoturisme SH să pătrundă în România. Îmbătrânirea parcului auto creează dificultăți în reducerea emisiilor de CO₂ și, implicit, în atingerea obiectivelor asumate prin intermediul Pactului Ecologic European (Green Deal) și al altor programe și direcții care vizează reducerea poluării generate în sectorul auto.
Asociația Constructorilor de Automobile din România – ACAROM se declară profund îngrijorată cu privire la posibilitatea suspendării parțiale sau totale a programului RABLA ediția 2025. Considerăm că declarațiile privind lipsa de oportunitate a programului RABLA pentru autovehicule sunt nefondate și nesustenabile, nefăcând altceva decât să aducă și mai multă incertitudine pe o piață cu turbulențe și în scădere puternică.
Într-un context economic-industrial extrem de volatil, al unei transformări profunde a sectorului auto atât din punct de vedere al industriei, dar și al pieței de vehicule la nivelul Uniunii Europene și, implicit, al României, stoparea sau eliminarea unor programe de susținere a vânzării de autovehicule noi mai eficiente, mai sigure și mai puțin poluante este o greșeală imensă care va aduce României pierderi greu de recuperat.
Pe primele 5 luni din 2025, piața auto pentru vehicule noi vândute persoanelor fizice se află în scădere cu 26% față de perioada similară din 2024, cauza principală fiind întârzierea lansării programului RABLA 2025, în timp ce importul de vehicule second-hand (în marea lor majoritate nefiscalizate) a crescut cu peste 30%, vârsta medie a acestora fiind de peste 8 ani. Astfel, raportul dintre vehiculele noi și cele SH înmatriculate în România a ajuns de 1 la 3, contribuind negativ la îmbătrânirea parcului auto național – vârsta medie actuală fiind 15,4 ani.
Considerat a fi unul dintre cele mai de succes programe derulate de autoritățile române, programul RABLA pentru autovehicule a dovedit în cei peste 20 de ani de la lansare o eficiență extrem de ridicată, fiind scoase de pe piață peste 1.000.000 de autovehicule vechi/RABLE, prin intermediul programului fiind totodată înmatriculate peste 650.000 de automobile noi. Eficiența programului este dată nu numai de numărul de RABLE scoase din uz/casate, dar mai ales de componenta economică a acestuia. Cunoscut fiind faptul că vânzările de autovehicule noi sunt fiscalizate în proporție de 100%, raportul între sumele alocate și sumele colectate ca urmare a achiziției de vehicule noi prin RABLA este de 1 la 1,5 (adică pentru 1 LEU alocat se colectează 1,5 LEI), și aici ne referim doar la TVA. Dacă includem și sumele adiacente colectate la bugetul statului din: impozit pe salarii, impozit pe profit, CAS și CASS, accize combustibili, etc., raportul beneficiu/cost al programului RABLA pentru vehicule depășește 1 la 2 (pentru un LEU cheltuit, statul câștigă 2 LEI).
Astfel, în pofida opiniilor contrare exprimate în media, programul RABLA pentru autovehicule aduce venituri la bugetul de stat, nefiind nicidecum o cheltuială nejustificată.
Totodată, derularea programului RABLA a dus la scăderea emisiilor poluante ale autovehiculelor existente în parcul auto, la creșterea siguranței rutiere, dar și la atingerea unor obiective de mediu obligatorii. Menționăm faptul că, pentru ediția 2025 a programului RABLA pentru vehicule, fondurile alocate sunt provenite din certificate verzi, nereprezentând o componentă directă a bugetului național.
Întârzierea (deja este cea mai întârziată ediție) sau anularea lansării programului RABLA pentru vehicule va duce implicit la: întârzierea sau anularea colectării la bugetul de stat a unor venituri considerabile, efectul financiar negativ cauzat de cumularea comenzilor în așteptare, costurile suplimentare pentru clienți în achiziție din cauza evoluției cursului de schimb și creșterea costurilor de finanțare, și mai ales pune în pericol mii de locuri de muncă din sectorul auto, precum și neatingerea unor obiective precum:
- Redresarea vânzărilor de autoturisme noi și susținerea industriei auto naționale;
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin înlocuirea vehiculelor vechi și poluante;
- Stimularea economiei prin creșterea cererii în sectorul auto.
ACAROM afirmă că și afacerile cu autovehicule noi din România au nevoie de predictibilitate, precum și că programul RABLA a fost discutat, convenit și sprijinit de toate forțele politice din România care s-au aflat la guvernare din 2005 și până în prezent.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


