Good News

„Rădăcini și Aripi – Festivalul Familiei”, în această vară la Orlești, județul Vâlcea

7 mai 2026 < 1 min

„Rădăcini și Aripi – Festivalul Familiei”, în această vară la Orlești, județul Vâlcea

Reading Time: < 1 minut

„Rădăcini și Aripi – Festivalul Familiei”, aflat la prima ediție, va avea loc în perioada 26–28 iunie, între orele 10:00 și 22:00, în Orlești, județul Vâlcea, și este organizat de Federația Națională a Părinților (Edupart), alături de Asociația pentru Promovarea Culturii și Educației Vâlcea (APCE Vâlcea), cu sprijinul Primăriei comunei Orlești. Accesul publicului este liber, festivalul fiind creat ca un spațiu deschis tuturor familiilor care doresc să petreacă timp de calitate împreună.

Festivalul marchează lansarea oficială a Campaniei Naționale „România Părinților Implicați” și își propune să devină o platformă națională de educație parentală, dezvoltare comunitară și responsabilitate socială, dedicată unei familii sănătoase – pentru minte, corp și suflet.

„Rădăcini și Aripi” propune un concept echilibrat, în care tradiția și inovația se completează firesc, oferind activități pentru toate vârstele. Programul festivalului reunește ateliere tradiționale și creative, activități de robotică și realitate virtuală, spectacole pentru copii (muzică, magie și teatru), jocuri și experiențe sportive interactive pentru întreaga familie, precum și concerte live susținute de artiști îndrăgiți precum Proconsul, HARA, F. Charm sau Elena Crimson.

Articole pe aceeași temă: