Finanțe

Rata anuală a inflaţiei s-a apropiat de 3% în luna ianuarie

Reading Time: < 1 minut

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la fasole boabe şi alte leguminoase și ulei, potrivit datelor INS.

Preţurile de consum în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 au crescut cu 1,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2020 – ianuarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020), calculată pe baza IPC, este 2,6%.


Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%.

Oana Voinea

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

4 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

4 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

5 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

5 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

5 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

5 zile ago