Business Stiri Tech

Revolut lansează funcționalitatea Co-Părinte pentru conturile Junior

25 nov. 2020 < 1 min

Revolut lansează funcționalitatea Co-Părinte pentru conturile Junior

Reading Time: < 1 minut

Conturile Revolut Junior vor putea fi administrate de o altă persoană, alături de părinte, începând de astăzi. Astfel, părintele sau tutorele legal care a creat inițial contul Revolut Junior poate adăuga o altă persoană care poate supraveghea contul Revolut Junior al copilului / copiilor. Revolut Junior facilitează astfel conversațiile despre bani în familie și transformă educația financiară în muncă de echipă.

Utilizatorii de conturi Premium și Metal vor beneficia de noua funcționalitate ”Co-Părinte” gratuit. Părintele care a creat contul Junior are posibilitatea de a invita un Co-părinte, care poate deține orice tip de abonament Revolut, inclusiv cel Standard. Co-părintele poate să fie orice membru al familiei, tutore sau persoana responsabilă cu îngrijirea copilului din punct de vedere financiar.

Mod de administrare

Ambii administratori ai contului Junior pot folosi funcționalitățile “Sarcini”, pentru ca cei mici să înțeleagă valoarea banilor, “Obiective” pentru a îi învăța să economisească și “Alocație săptămânală” pentru a învăța să își gestioneze banii săptămânal. De asemenea, ambii administratori ai contului vor avea vizibilitate completă asupra contului Revolut Junior al copilului.

Pentru a desemna un Co-părinte, este nevoie ca administratorul principal al contului să acceseze secțiunea Junior a contului său Revolut și să trimită link-ul pentru a invita un Co- părinte, aflat în josul paginii.

Funcționalitatea ”Co-părinte” este acum disponibilă pentru toți utilizatorii Revolut Premium și Metal din Spațiul Economic European și Marea Britanie. Revolut Junior se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani și oferă un cont pe care copiii îl pot folosi sub îndrumarea părinților sau tutorilor. Peste 270.000 de copii dețin astăzi conturi Revolut Junior, iar produsul a fost lansat recent în Australia și va fi lansat în Singapore și Japonia în viitorul apropiat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: