Stiri

România caută să își diversifice aprovizionarea cu gaze naturale

17 mart. 2022 2 min

România caută să își diversifice aprovizionarea cu gaze naturale

Reading Time: 2 minute

România este dispusă să își diversifice aprovizionarea cu gaze naturale, iar pentru aceasta își va pune la dispoziție infrastructura. Declarațiile au fost făcute joi de președintele Klaus Iohannis, după întâlnirea cu premierul Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, la Palatul Cotroceni.

„Impactul crizei din Ucraina din punct de vedere energetic, mai ales că ne confruntăm cu o creştere substanţială a preţurilor la energie încă dinainte de această criză, ne preocupă şi am avut o discuţie amplă cu domnul preşedinte Sanchez pe acest subiect. Obiectivul asigurării securităţii energetice la nivelul Uniunii Europene ajunge astfel, în actualul context, să aibă o importanţă strategică sporită. De altfel, am formulat, la reuniunea informală a Consiliului European de la Versailles, de săptămâna trecută, o serie de decizii importante care vizează eliminarea dependenţelor energetice de Federaţia Rusă. Din discuţiile pe care le-am avut astăzi a reieşit clar că România şi Spania au opinii convergente cu privire la importanţa pe care o acordăm dezvoltării infrastructurii de transport energetic, asigurării interconectărilor între statele membre, creşterii producţiei şi a capacităţilor de stocare. România este dispusă să pună la dispoziţie propria infrastructură energetică pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale din surse multiple”, a spus şeful statului.

El a arătat că măsurile necesare pentru diminuarea cât mai mult posibil a impactului preţurilor la energie asupra consumatorilor europeni vor fi discutate la reuniunea Consiliului European de săptămâna viitoare.

„Măsurile luate la nivel european trebuie să aibă în vedere şi securizarea din punct de vedere energetic a Republicii Moldova şi a Ucrainei. Este ceea ce am susţinut şi astăzi, pentru că cele două state vecine au nevoie să beneficieze de ajutorul nostru nemijlocit. Aceasta înseamnă să ne asumăm acţiuni concrete şi consistente în această direcţie”, a completat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a precizat că subiectul principal al întâlnirii cu oficialul spaniol a vizat războiul din Ucraina şi implicaţiile sale profunde, nu numai în planul securităţii euroatlantice, dar şi în cel al gestionării situaţiei umanitare şi al evoluţiilor în domeniul energiei.

„Am discutat toate aceste aspecte, inclusiv în pregătirea reuniunilor Consiliului European şi Summitului NATO de săptămâna viitoare de la Bruxelles”, a arătat Iohannis.

Preşedintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, efectuează, joi, o vizită în România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: