Companii Stiri

Românii și despăgubirile

31 mai 2019 2 min

Românii și despăgubirile

Reading Time: 2 minute

Peste 1.000 de români primesc, în fiecare lună, despăgubiri în valoare de până la 600 de euro de la companiile aeriene pentru zboruri întârziate sau anuale. 

Zilnic, pe aeroporturile din România între trei și șapte zboruri au întârziere sau sunt anulate. Frecvent sunt situații în care pasagerii ajung în aeroport și descoperă că orarul de zbor le-a fost modificat sau chiar că zborul le-a fost anulat. Compania olandeză FlightClaim.ro înregistrează zilnic între 30 și 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să își primească drepturile de la companiile aeriene.

Perioada cea mai aglomerată: sezonul de vară și luna ianuarie

Cum era de așteptat, perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de către FlightClaim.ro este sezonul de vară, când companiile aeriene se supra-aglomerează, iar FlightClaim.ro înregistrează și o cerere la fiecare 30 de minute. Aproximativ 9 din 10 cereri sunt soluționate pozitiv, iar pasagerii ajung să își primească compensația conform legii. De la începtutul anului și până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat 36 de zboruri care au întârziat minim 3 ore și 12 zboruri complet anulate.

Tarom și companiile aeriene low cost, cele mai multe zboruri întârziate și anulate

Cele mai multe zboruri întârziate și anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar și de companiile low cost Wizz Air, Ryanair și Blue Air.

Top 5 destinații care înregistrează cel mai frecvent întârzieri la decolarea sau aterizarea în România

Conform datelor FlightClaim.ro, destinațiile cu cele mai mari întârzieri înregistrate sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca și Londra.

Zborurile charter din perioada verii reprezintă un risc deosebit pentru pasagerii români și de aceea echipa noastră cooperează cu agențiile de turism din România pentru a asigura tot suportul și asistența necesară turiștilor lor care se află în această situație. Am obținut compensații pasagerilor români al căror zbor, cu plecare din România, a fost anulat pe motive operaționale”, a declarat Cees Werff, director general FlightClaim.ro.

În funcție de durata întârzierii, pasagerii sunt eligibili la compensații între 250 și 600 de euro/persoană, plus alte cheltuieli.

Sub 10% dintre pasagerii afectați de zboruri anulate, întârziate sau cărora le-a fost refuzată îmbarcarea se preocupă să solicite compensația de 250, 400 sau 600 de euro de la companiile aeriene sau prin firmele specializate. Acest procent extrem de mic se datorează slabei cunoașteri a drepturilor pasagerilor, dificultăților de a intra în contact direct cu compania aeriană sau, pur și simplu, lipsei de timp. Procesul FlightClaim.ro de obținere a compensației este foarte simplu: pasagerul nu plătește nimic, trimite detaliile zborului către FlightClaim.ro, pe care o împuternicește pentru obținerea compensației, iar FlightClaim.ro se ocupă de tot procesul cu compania aeriană.

Foto: @By Evgeny Bakharev, Shutterstock

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: