Management

“Seceta” pe piata muncii?

19 mai 2015 3 min

“Seceta” pe piata muncii?

Reading Time: 3 minute

Mai bine de 60% dintre angajatorii din Romania intampina dificultati in ocuparea posturilor vacante, din cauza deficitului de talente.

Peste trei din cinci angajatori din tara se confrunta cu deficitul de talente, iar ponderea angajatorilor care declara ca intampina dificultati in ocuparea posturilor vacante din cauza deficitului de talente se situeaza intre primele cinci din lume (dup` Japonia, Peru, Hong Kong si la egalitate cu Brazilia). Ponderea angajatorilor care resimt astfel de dificultati a crescut cu 21% fata de anul trecut – atunci cand 40% dintre companiile care erau in cautare de angajati semnalau dificultati in umplerea pozitiilor- atingand cea mai mare cota din ultimii sase ani. Concluziile apartin celei de-a opta editii a studiului anual „Deficitul de talente” realizat de ManpowerGroup si dat astazi publicitatii. 

Pentru al treilea an consecutiv, angajatorii considera ca posturile care ridica cele mai mari probleme sunt cele de meseriasi calificati si ingineri, pe locul al treilea situandu-se soferii. De asemenea, angajatorii mai intampina dificultati si in recrutarea managerilor, a personalului IT, a oamenilor de vanzari, a personalului financiar-contabil, a managerilor de vanzari, a personalului pentru hoteluri si restaurante si a muncitorilor necalificati.

Personalul IT urca in topul dificultatilor de pe locul sapte in 2014, pe locul cinci in 2015, iar personalul financiar contabil urca de pe locul 10 pe pozitia a saptea. Principala cauza a deficitului de talente este, in opinia a 48% dintre angajatori, lipsa competentelor profesionale specifice rolului (asa numitele hard-skills). Totusi, ponderea angajatorilor care identifica aceasta cauza a scazut fata de 2014, cand 54% dintre angajatori raportau aceasta lipsa. In schimb a crescut cu sapte puncte procentuale ponderea angajatorilor care remarca o lipsa numerica de candidati, care sunt considerati insuficienti pentru nevoile actuale de 37% dintre angajatori.

O alta cauza invocata de 17% dintre angajatori (fata de 11% in 2014) este nepotrivirea dintre asteptarile financiare ale candidatilor si oferta salariala, iar 15% (in scadere fata de 21% in 2014) spun ca in spatele deficitului de talente se ascunde lipsa de experienta. 14% remarca o lipsa a abilitatilor interpersonale, de relationare si comunicare (soft skills) din care enumera mai ales lipsa de profesionalism (7%), lacune de colaborare si lucru in echipa (7%) si probleme legate de atentia la detalii, planificare si organizare (5%).

„O buna parte din avantajul competitiv al Romaniei a fost, in ultimii ani, forta de munca bine educata, calificata, creativa si flexibila. Pe masura ca aceste talente incep sa lipseasca, sau sa fie din ce in ce mai greu de atras, este normal ca angajatorii sa se ingrijoreze de o erodare a competitivitatii”, spune Valentin Petrof, Director General al ManpowerGroup Romania.

Angajatorii din Romania se remarca insa si prin disponibilitatea crescuta de a lua masuri pentru contracararea deficitului de talente. Spre deosebire de anul trecut, cand aproape un sfert nu aveau o strategie de raspuns la aceasta problema, in 2015 doar 8% nu urmaresc o strategie de raspuns. Angajatorii care au formulat si au implementat o astfel de strategie se concentreaza in principal asupra practicilor de personal, cea mai frecvent intalnita fiind formarea si dezvoltarea suplimentara a angajatilor existenti, fie pentru a dobandi noi abilitati si competente, fie pentru a le dezvolta pe cele detinute deja. 37% dintre angajatori cauta noi surse de talente, fata de doar 26% in 2014, iar metoda preferata este parteneriatul cu institutiile educationale.

„Actiunile intreprinse de angajatorii din Romania arata ca acestia constientizeaza importanta talentelor pentru rezultatele organizatiei si recurg atat la solutii interne (formare si dezvoltare), cat si la solutii sistemice (parteneriate educationale), care sa diminueze deficitul pe termen lung. Aceasta prioritate este de bun augur, deoarece deficitul de talente este o problema persistenta, pe care vom continua sa o resimtim si care necesita solutii noi”, adauga Valentin Petrof.  

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: