Stiri

Securitatea rețelelor telecom, cea mai amenințată de Inteligența Artificială Generativă

7 dec. 2023 2 min

Securitatea rețelelor telecom, cea mai amenințată de Inteligența Artificială Generativă

Reading Time: 2 minute

Schimbările urgente care se impun în confidențialitate, securitate și nivel de încredere vor fi cele mai importante riscuri cu care se vor confrunta companiile de telecomunicații în 2024. Potrivit raportului anual al EY, Top 10 riscuri în telecomunicații.

Reziliența cibernetică este sub presiune, inteligența artificială generativă (GenAI) punând sub semnul întrebării strategiile existente de guvernanță a datelor.

Pierderi de peste 3 milioane de dolari

68% dintre respondenții din sectorul telecomunicațiilor consideră că nu fac suficient de mult pentru a gestiona consecințele neintenționate ale inteligenței artificiale (AI), iar 74% spun că trebuie să facă mai mult pentru a atenua efectele împotriva celor care ar putea folosi AI, pentru a sprijini atacurile cibernetice și alte activități rău intenționate. În același timp, 53% dintre operatorii de telecomunicații consideră că breșele cibernetice din organizațiile lor vor genera un cost care va depăși 3 milioane de dolari în 2023, în creștere cu aproape 40% față de 2022.

Influența AI face ca și reglementarea să intre pe radarul riscurilor din 2024, urcând de pe poziția a 10-a, pe poziția a noua. Raportul EY evidențiază faptul că semnele de întrebare încă planează asupra viitoarei legislații IA, ceea ce generează incertitudini pentru companiile telecom. Aceste presiuni sunt accentuate de divergența politicilor care apar în diferite țări în echilibrul dintre reglementările IA și legislația planificată. În UE, în special, acest lucru a declanșat preocupări legate de faptul că IA ar putea înăbuși inovarea și ar limita competitivitatea internațională.

Atragerea și păstrarea talentelor

Managementul deficitar al talentelor și competențelor este un risc nou intrat în Top 10, direct pe poziția a treia. IA este, și în acest caz, un factor de influență. Noile cicluri tehnologice care se arată la orizont atât în GenAI, cât și în edge computing au determinat creșterea cererii de talentele digitale. În plus, deficitul de ingineri de rețea reprezintă o provocare imediată pentru industrie.

Această tendință este agravată de presiunile financiare, care amenință viitoarea rezervă de talente. Mai mult de jumătate (55%) dintre angajatorii din telecomunicații au recurs la înghețarea angajărilor – aproape dublu față de cel înregistrat în toate sectoarele (28%). Iar 61% dintre operatorii de telecomunicații spun că păstrarea talentelor este îngreunată de tăierile salariale și de beneficii, ca parte a unei campanii de reducere a costurilor – mult peste media sectorului (44%).

Constrângerile bugetare limitează atragerea de competențe și talente esențiale. Companiile de telecomunicații trebuie să ia măsuri pentru a-și consolida forța de muncă existentă, punând un accent mai mare pe învățare, perfecționare și recalificare. Dezvoltarea unor relații noi de colaborare cu angajații este vitală, nu doar pentru a construi noi capabilități de software, ci și pentru a crea conexiuni mai reușite cu clienții și părțile interesate cu ajutorul unui scop redefinit al organizației”, spune Adrian Baschnonga, EY Global Technology, Media & Entertainment and Telecommunications (TMT) Lead Analyst.

Array

Articole pe aceeași temă: